Trenul Leon, primul produs integral în România după mai bine de opt decenii, va fi prezentat joi, într-o ceremonie la Gara de Nord din București.
Automotorul diesel cu trei vagoane are 145 de locuri – 11 VIP și 134 pentru clasa a II-a. Leon a acumulat peste 30.000 de kilometri în teste și este certificat CE, putând circula în orice țară europeană. Trenul a fost proiectat și construit de Electroputere VFU Pașcani, companie membră a GRAMPET Group. Trenul are fotolii rabatabile, scaune ergonomice, ferestre panoramice și măsuțe rabatabile. Călătorii au la dispoziție prize de 230V și USB, spații pentru bagaje voluminoase și biciclete, precum și sisteme audio-vizuale de informare. Vagoanele sunt izolate fonic și dotate cu supraveghere video, senzori de incendiu și interfoane pentru comunicarea cu mecanicul.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News