Skip to content
Economie

Leul a continuat să se aprecieze joi, la 4,8345 unităţi pentru un euro

Inquam Photos / Octav Ganea

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, joi, un curs de referinţă de 4,8345 unităţi/euro, în scădere cu 0,05% de la nivelul atins miercuri, de 4,8367 lei/euro. Dolarul s-a depreciat cu 1,29%, la 4,4143 lei pe unitate.

Miercuri, Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,8367 lei/euro, în scădere cu 0,16% de la nivelul atins marţi, de 4,8445 lei/euro. Dolarul s-a apreciat cu 0,32%, la 4,4722 lei pe unitate. Francul elveţian s-a depreciat miercuri cu 0,47%, de la nivelul de 4,5789 lei pe unitate consemnat marţi la 4,5573.

Francul elveţian s-a depreciat joi cu 0,26%, de la 4,5573 lei pe unitate la 4,5454 lei pe unitate.

În 15 ianuarie 2015, francul elveţian a sărit de la 3.7415 lei la 4.3287 lei, după ce Banca Elveţiei a decis să renunţe la plafonarea cursului de schimb.

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a depreciat joi cu 1,29%, de la 4,4722 lei pe unitate, nivel atins miercuri, la 4,4143 lei pe unitate.

Lira sterlină a scăzut joi cu 1,07%, de la nivelul de miercuri de 5,3303 lei pe unitate la 5,2732 lei pe unitate.

Preţul gramului de aur a scăzut de la nivelul de miercuri de 232,9450 lei la 229,2882 lei. Aurul a atins cel mai mare nivel din istorie în faţa leului pe 24 februarie 2020, de 240,4606 lei pentru un gram, potrivit News.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *