Leul este supraevaluat. Analiza efectuată de economiștii de la Erste Bank indică faptul că cursul de schimb real a fost supraevaluat timp de 1,5 ani, din cauza diferenței persistente și ridicate între inflația din România față de cea din zona euro produsă de explozia prețurilor la energie, la produsele de bază și de majorările semnificative a salariilor din România. Potrivit analiștilor de la Erste, leul a fost supraevaluat în raport cu euro cu 6%.
„Conform estimărilor noastre, abaterea integrală a cursului de schimb real față de echilibru se va reduce pe termen mediu, ceea ce este în concordanță cu o declarație recentă a guvernatorului BNR Mugur Isărescu care susține că „economia nu își poate permite aprecierea leului, din cauza deficitului mare de cont curent”, se arată în raportul Erste adresat investitorilor.
Erste anticipează o ajustare treptată a deficitului de cont curent în următorii doi ani (la -6,8% din PIB în T2/2025, de la -7,2% în prezent) și o micșorare a diferențelor de inflație față de zona euro.
Aprecierea reală a unei monede este de obicei asociată cu o pierdere a competitivității pentru acea economie. Astfel, aprecierea cursului de schimb real poate indica o pierdere a competitivității dacă apare o situație în care se abate de la starea de echilibru.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News