Cursul valutar a crescut marţi la deschiderea şedinţei valutare interbancare pe piaţa externă, depăşind 5 lei/euro, atât pe cotaţia de cumpărare, cât şi pe cea de vânzare, fiind cotat la ora 12.00 la 5,05 lei/euro.
UPDATE Curs valutar BNR anunțat la ora 13:00 pentru moneda euro (EUR), azi, 6 mai 2025 1 Euro = 5,03 lei
Luni şi marţi cursul a fost sub presiune pe fondul tensiunilor din ce în ce mai mari ale investitorilor străini de portofoliu, care încep să iasă de pe piaţa titlurilor de stat din cauza incertitudinilor politice.
BNR a reuşit să ţină stabil cursul valutar, în ciuda tuturor crizelor – pandemie, războiul din Ucraina, inflaţie – pentru că România a beneficiat de intrări masive de bani europeni şi de miliardele de euro ale investitorilor străini de portofoliu care au cumpărat titluri de stat româneşti, care aveau dobânzi mai mari decât dobânzile titlurilor de stat europene sau americane.
„În contextul creşterii aversiunii la risc a investitorilor şi al posibilelor retrageri de capital, era de aşteptat ca şi leul să se deprecieze. Banca Naţională a semnalizat, cu ceva timp în urmă, faptul că va permite o flexibilitate mai ridicată a leului. Practic, lăsând o flexibilitate mai mare a leului, cursul va reflecta modificarea aversiunii la risc a investitorilor”, spune Adrian Codirlaşu, lector universitar şi preşedinte CFA România, potrivit Bursa.
BNR a pompat doar luni 2 miliarde de euro ca să mențină cursul stabil
Luni, Banca Națională a României (BNR) a cheltuit doar luni 2 miliarde de euro ca să mențină cursul stabil al leului după victoria lui George Simion în turul 1 al alegerilor prezidențiale, au declarat surse oficiale pentru G4Media. Presiunea pe moneda națională a început încă din dimineața zilei de luni și s-a intensificat după-amiază, pe măsură ce investitorii au încercat să scape de lei și să cumpere euro pentru a-și proteja depozitele.
Purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu, afirmă că, „într-adevăr”, în ultimele zile este „o presiune pe piaţa valutară, care a dus la o încercare de a atrage lichiditatea din piaţă”. În consecinţă, completează specialistul, „şi astăzi, dobânzile au crescut la ROBOR”, astfel că BNR încearcă să găsească „o cale de echilibru, un optim pentru această situaţie”.
Răspunsul lui Dan Suciu a venit la solicitarea News.ro în legătură cu informaţia publicată de Iancu Guda, potrivit căreia BNR „a aruncat în primele două zile după alegeri 3 miliarde de euro ca să ţină RON stabil”, postare însoţită şi de un grafic.
„Nu confirm, eu nu pot să comentez în termenii aceştia, însă vă pot spune altfel. Vă pot spune că, într-adevăr, e o presiune pe piaţa valutară, care a dus la o încercare de a atrage lichiditatea din piaţă şi, în consecinţă, dacă vă uitaţi şi astăzi, dobânzile au crescut la ROBOR. Şi încercăm să găsim o cale de echilibru, un optim pentru această situaţie”, a declarat Dan Suciu pentru News.ro.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News