Skip to content
Sport

Lewis Hamilton: Mereu am spus că obiectivul meu nu este să ating recordul lui Michael Schumacher; Acum sunt aproape, dar totuşi departe

Lewis Hamilton a devenit campion mondial la Formula 1 pentru a şasea oară, duminică, după Marele Premiu al SUA. El se află la doar un titlu de recordul lui Michael Schumacher, însă spune că nu a fost niciodată interesat să-l egaleze pe campionul german.

Când aveam şase sau şapte ani, tatăl meu mi-a spus să nu abandonez niciodată. Ăsta e un cuvânt lege în familia noastră! Mereu am spus că recordul lui Michael Schumacher nu este obiectivul meu. Nu mă ghidez după recorduri şi astfel de lucruri. Mereu m-am gândit că sunt prea departe şi acum, chiar dacă este aproape, tot departe mi se pare„, a declarat Hamilton.

Pilotul britanic al echipei Mercedes, Lewis Hamilton, a câştigat al şaselea titlu de campion mondial în Formula 1, al treilea consecutiv, după ce a ocupat locul al doilea în Marele Premiu al SUA, desfăşurat, duminică, pe circuitul de la Austin. Cursa a fost câştigată de coechipierul său, Valtteri Bottas, plecat din pole position, iar al treilea a fost olandezul Max Verstappen (Red Bull), al treilea şi la start, scrie news.ro.

Hamilton, 34 de ani, a câştigat primul său trofeu mondial în 2008, când pilota pentru McLaren-Mercedes, apoi în 2014, 2015, 2017, 2018 şi 2019, ultimele cinci pentru Mercedes. Doar germanul Michael Schumacher are mai multe titluri de campion ca el, şapte.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *