Skip to content
Politică

Lia Olguța Vasilescu, ironii la adresa Ralucăi Turcan în privinţa sistemului de pensii: Iar nu ți-ai făcut temele! Iar dai cu bâta în baltă!

radiohit.ro

Fostul ministru PSD al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, o contrazice Raluca Turcan după ce fostul ministru PNL al Muncii a spus că sunt o perdea de fum declarațiile social-democraților despre renegocierea măririi pensiilor cu oficialii europeni.

Raluca, iar nu ți-ai făcut temele! Iar dai cu bâta în baltă! Dacă nu îți mai amintești, poate fiindcă erai foarte afectată de vestea că PSD va cere la negocieri Ministerul Muncii, scrie negru pe alb, în Programul de Guvernare PSD-PNL-UDMR, că în următorii patru ani guvernul va ține cont de „condiționalitățile de modernizare asumate prin PNRR și de NEGOCIERILE cu Comisia Europeană”, în ceea ce privește sistemul de pensii. E vorba despre obiectivul 1.2., pagina 162, ultimul paragraf, pe care l-am negociat mai bine de două ore, insistând noi, PSD, să apară în Programul de Guvernare că se va negocia cu Comisia Europeană, știind că altfel vă veți face că uitați. Deci, nu prea mai avem de ce să vă cerem vouă voie să renegociem procentul de 9,4 la sută din PIB pentru pensii acum, de vreme ce am stabilit CLAR că nu intrăm la guvernare decât dacă păstrăm actuala lege a pensiilor 127/2019, pe care, de asemenea, am scris-o în programul de guvernare și dacă renegociem cu CE procentul din PIB”, a scris Lia Olguța Vasilescu pe Facebook.

Te-ai chinuit și să ne scrii un tabelaș cu cine cât a dat la pensii din PIB, ca să reiasă că tu ai dat cel mai mare procent, uitând, dragă Raluca, faptul că acesta trebuia să fie mai mare, conform Legii 127/2019 și că PIB-ul, afectat de pandemie și proasta guvernare din acel an, a fost unul de-a dreptul rahitic față de cât trebuia să fie. Inclusiv procentul din vremea guvernării Tăriceanu are legătura tot cu PSD, pentru că, în contra voinței liberalilor de la acea vreme, tu erai la PDL și nu știi, PSD a votat în parlament majorarea pensiilor”, a adăugat social-democrata.

Legea 127/2019, dragă Raluca, înseamnă 11,7 la sută din PIB, nu 9,4, deci, dacă ne raportăm strict la această lege, pensiile scad! În plus, în cei 9,4 intră și pensiile speciale, adică încă vreo 10 miliarde de lei. Așa că nu ne mai da exemple cu 7 sau 8 la sută din PIB, că nu au nicio relevanță! Mai ales atunci când, prin PNRR, statul român, prin semnatura unor habarniști, și-a asumat că politicile pe pensii nu se schimbă până in 2070!!!!! Adică o să murim noi două, Raluca dragă, și pensiile nu vor sări de 2000 de lei! Mă întreb când vei înțelege cât de gravă e situația și ce l-ai lăsat pe plopistul Ghinea să ne facă nouă tuturor, fără să dai cu el de toți pereții și să te impui ca ministru al Muncii?”, a mai scris Olguța Vasilescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *