Liber la poluare în SUA! Administrația Trump anulează restricțiile de mediu impuse în timpul lui Biden

Sursa foto: Kevin Lamarque

America anulează măsurile de mediu adoptate de administrația democrată Biden care reglementau reducerea emisiilor provenite de la automobile și de la centralele electrice pe cărbune. În același context, nu va mai sancționa nici deversarea poluanților în apele sale navigabile. Agenția pentru Protecția Mediului anunță acest lucru drept un succes, considerând că se vor revitaliza industria auto și energia produsă de americani, în vreme ce organizațiile de mediu spun că Trump întoarce americanii la o epocă de poluare fără restricții în țară, expunându-i la substanțe chimice toxice, aer murdar și apă contaminată”, precizează cotidianul Le Figaro.

Administrația președintelui Donald Trump a anunțat miercuri că anulează o serie de măsuri de mediu adoptate de administrația democrată a lui Joe Biden, care vizau în special reducerea emisiilor provenite de la automobile și de la centralele electrice pe cărbune. Potrivit sursei citate, șeful Agenției Americane pentru Protecția Mediului (EPA), Lee Zeldin, o numește „cea mai mare dereglementare din istoria SUA”, promițând să „elibereze energia americană” și să „revitalizeze industria auto” din țara sa.

Printre cele aproximativ treizeci de măsuri anunțate, guvernul american și-a anunțat intenția de a anula o normă dispusă în anul 2024, care obligă centralele pe cărbune să elimine aproape toate emisiile de CO2, sub sancțiunea închiderii, folosind tehnologiile de captare a carbonului, una din pietrele de temelie ale politicii climatice a lui Joe Biden.

Salutată la vremea respectivă de către organizațiile de mediu drept „o decizie uriașă”, această reglementare – care viza și centralele pe gaz ce ar urma să fie construite în viitor – trebuia să se aplice începând cu anul 2032. Guvernul anterior administrației Trump a estimat că ar fi prevenit în acest fel emisii de aproape 1,4 miliarde de tone de CO2 până în 2047, echivalentul emisiilor anuale a 328 de milioane de mașini.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: