Liberalii au depus la Senat un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei

pensie
Sursa foto: Twitter (X) / calculul pensiei

Mai mulţi parlamentari de la PNL au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea iesi la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut. Astfel, femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare astfel: pentru un copil – cu un an, pentru doi copii – cu un an şi şase luni, pentru trei copii – cu doi ani, pentru patru copii – cu doi ani şi şase luni, pentru cinci copii – cu trei ani, iar pentru şase copii sau mai mulţi – cu trei ani şi şase luni.

Conform iniţiativei legislative a liberalilor, femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare astfel: pentru un copil – cu un an, pentru doi copii – cu un an şi şase luni, pentru trei copii – cu doi ani, pentru patru copii – cu doi ani şi şase luni, pentru cinci copii – cu trei ani, iar pentru şase copii sau mai mulţi – cu trei ani şi şase luni.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: