Skip to content
Politică

Liberalii, beneficiarii „cu forța” ai pensiilor speciale

Partidul Național Liberal, varianta 2015, se afișează în fața opiniei publice ca fiind o formațiune politică al cărei principiu de bază este cel al moralității. Fiind un partid plin de moralitate și nu imoral cum sunt celelalte, PNL condus de Alina Gorghiu și Vasile Blaga ar trebui să fie un adevărat haiduc în politica românească, adică să renunțe la orice tip de privilegii pentru demnitari și să dea la românii obișnuiți, să se lupte pentru cetățeni cu orice preț. De asemenea, acțiunile întreprinse de aceștia ar trebui să fie îndreptate înspre cetățean.

Totuși, moralitatea PNL se lovește uneori de neputință și de vechile obiceiuri politice sau, de ce nu, de interesele personale. Această incapacitate de a reuși să producă acțiuni care să arate românilor că sunt, într-adevăr, diferiți de celelalte partide, îi reduc la același nivel cu ceilalți colegi ai lor care populează scena politică.

Un astfel de exemplu am putut observa zilele acestea când a venit vorba de legea pensiilor speciale pentru parlamentari. Toată lumea din PNL se agita să nu voteze, să conteste, să se isterizeze. Însă, toată agitația liberală nu a fost altceva decât furtună într-un pahar cu apă.

PNL susținea că nu este normal ca parlamentarii să aibă pensiile mărite. Corect, însă ce fac ei ca să îndrepte acest lucru? Momentan nimic, pentru că nu vor ataca la CCR o lege care îi pune pe parlamentari peste ceilalți pensionari din această țară. Adică, mai pe scurt, se complac în actuala situație.

Nu am să merg în extrema cealaltă, spuneam că în România este necesar să ai o administraţie decent plătită pentru a elimina cauzele corupţiei. Am analizat, şi asta este vestea proastă, prevederile care ar încălca articole din Constituţie şi nu am găsit motive să contestăm legea la CCR”, a declarat Alina Gorghiu la Adevărul, făcând lumină în privința intențiilor adevărate ale PNL referitor la această lege – adică de a nu face nimic.

În schimb, partidul plin de moralitate, PNL, stă și așteaptă tăcut să vadă ce zice Klaus Iohannis, sperând probabil și făcând mătănii, ca acesta să semneze legea pentru a beneficia și ei de pensiile speciale.

Există, în schimb, un interes pentru a vedea cum se va raporta Preşedinţia la legea despre care vorbeam. Există varianta ca legea să fie reîntoarsă la reexaminare, nu ştim ce va decide Administraţia Prezidenţială, dar îi felicit pe colegii mei că au înţeles cum să voteze”, a mai spus Alina Gorghiu.

PNL se află în avantaj în acest moment, deoarece toate oalele se sparg în capul majorității parlamentare, iar ei pot apela la o ipocrizie vizibilă pentru a câștiga mai mult capital de imagine. Ceea ce nimeni nu bagă de seamă este că, în timp ce PNL nu face nimic și îi acuză pe cei din majoritatea parlamentară că vor pensii pentru aleșii neamului, proiectul de lege referitor la pensii a fost avizat negativ de Guvern. Adică Guvernul majorității pe care o acuză că vrea pensii speciale a dat aviz negativ.

Eu cred că presiunea mediatică este binevenită când avem pe masa Parlamentului proiecte controversate”, a mai declarat la Adevărul, Alina Gorghiu.

Are dreptate, e bună această presiune, dar e și mai bună pentru PNL când ei au de câștigat de pe urma ei. Toată lumea contestă votul dat de majoritate, însă nimeni nu spune nimic de opoziție, care beneficiază în mod evident de aceleași prevederi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *