Liberalii în ședință, pentru discuții pe marginea măsurilor ce urmează să fie luate de guvern

Sursa foto: Facebook

Aleșii se întorc luni în Parlament, într-o sesiune nouă, cu multe restanțe, așa că liberalii s-au întrunit duminică să pună și ei la punct strategia. Au vorbit și despre asumarea răspunderii guvernului pentru pachetul de măsuri fiscale și de reducere a cheltuielilor.

Sâmbătă, la ședința PSD, Marcel Ciolacu nu a putut să le spună membrilor de partid foarte multe măsuri. El le-a prezentat colegilor mai degrabă niște principii discutate la Bruxelles. A menționat că nu va crește TVA-ul și că se va pune accent pe câteva măsuri fiscale care ar putea să aducă mai mulți bani la buget.

Chiar dacă măsurile nu au fost prezentate, social democrații au dat un vot pentru ca executivul să își asume răspunderea în Parlament pe pachetul bugetar-fiscal.

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a subliniat înainte de ședința de duminică a liberalilor că nu este normal să existe un asemenea vot fără să poată fi văzut proiectul de lege cu toate măsurile fiscale.

„Măsurile respective nu se pot adopta prin ordonanță de urgență, prin proiect de lege în Parlament ar dura prea mult, așadar măsurile trebuie să fie implementate rapid. (…) Să fie un vot în alb, în niciun caz. Suntem membri în guvern și mi se pare absolut normal în primul rând membrii guvernului să aibă textul înainte, să avem o discuție politică, și ulterior să ne pronunțăm. Dar, în principiu, procedura asumării răspunderii practic reprezintă o variantă prin care niște măsuri pot fi adoptate rapid”, a declarat Raluca Turcan.

Citește mai mult pe stiri.protv.ro

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL