Skip to content
Politică

Liberalul Florin Roman indică principalii vinovați pentru eșecul moțiunii de cenzură

Liberalul Florin Roman a explicat pentru PSNews.ro care au fost cauzele eșecului moțiunii de cenzură de marți. În opinia acestuia, Victor Ponta și Dan Barna nu au dat un semnal pozitiv înaintea moțiunii. În plus, un europarlamentar USR a decis să demisioneze înaintea moțiunii.

“Oficial, ne-au lipsit 33 de voturi pentru căderea guvernului lăsat moștenire de Liviu Dragnea. Totuși, putem spune că au fost chiar mai puține pentru că au lipsit doi parlamentari de la Pro România și trei de la USR. Jumătate dintre voturi, adică 100 din 200 au provenit de la PNL care a avut o prezență de 100%. Vestea bună e că sunt cu 27 de voturi mai multe împotriva guvernului față de moțiunea trecută.

E complicat să dai jos un guvern care a rămas surd la votul românilor din 26 mai, atunci când dai un semnal neserios ca Ponta că nu semnează, dar votează, sau ca Barna, care zice că votează, dar nu vrea să-și asume guvernarea.

Gestul lui Cristian Ghinea, deputat USR, care a demisionat înainte de moțiunea de cenzură, deși putea face acest lucru ulterior, ne-a lăsat fără comentarii. Vreau să vă spun că PNL a fost singurul partid care și-a asumat deschis, pe față, preluarea guvernării”, a explicat liberalul.

Moțiunea de cenzură intitulată „Guvernul Dăncilă trebuie demis! Fără OUG-uri, fără parole de acces și fără cozi la vot” a picat marți, 18 iunie, la vot. Opoziția a avut 200 din cele 233 de voturi necesare.

Au existat și 7 voturi împotrivă și 3 abțineri, asta în condițiile în care cei de la PSD și ALDE nu au votat deloc. Ei au asigurat prezența, dar nu s-au ridicat din bănci, procesul fiind supravegheat de la tribuna Parlamentului de Olguța Vasilescu.

Dacă Opoziția a acuzat guvernarea PSD-ALDE că a dat numeroase ordonanțe de urgență toxice ce au îngenunchiat justiția si au scumpit viața românilor, Viorica Dăncilă s-a apărat în Parlament spunând că opozanții săi spun doar metafore și sloganuri și vor să aducă austeritatea în România, în timp ce ea a adus o prosperitate cum românii nu au mai văzut: „Avuția românilor a ajuns la recordul maxim al ultimilor 10 ani!”.

În plus, Dăncilă a acuzat Opoziția că nu are un plan pentru a prelua guvernarea, ci vrea să arunce România în haos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *