Skip to content
Politică

Liberalul Virgil Popescu, apreciativ față de bugetul pe 2016. Va relansa guvernul Cioloș România?

Într-un comunicat de presă remis, luni, redacției PSnews.ro, vicepreședintele PNL Virgil Popescu apreciază transparența de care a dat dovadă guvernul Dacian Cioloș prin proiectul pentru bugetul de stat pe 2016.

Astfel, liberalul le răspunde vocilor nemulțumite care au criticat acest proiect aflat deocamdată doar în fază progresivă, încă nu finală, exprimând că respectarea deficitul bugetar de 3% este o provocare pentru orice executiv.

Totodată, vicepreședintele PNL punctează și salută gestul guvernului de a invita la discuții asupra legii bugetului reprezentanții societății civile, dovedind deschidere și transparență față de societatea românească. În același timp, și partidele vor putea dezbate proiectul de lege menționat.

De asemenea, Virgil Popescu apreciază faptul că executivul Cioloș „depune tot efortul pentru a respecta obiectivele României” punctând că are, totodată, în vedere investiții în două domenii de maximă importanță: sănătatea și educația.

Mai mult, vicepreședintele PNL Mehedinți mai remarcă și viziunea echilibrată a Ministerului Finanelor asupra noului buget care nu neglijează mediul de afaceri.

Nu în ultimul rând, Virgil Popescu trage un semnal de alarmă și PSD-ului de a nu se interpune între activitățile guvernului, exprimând că toți factorii decizionali trebuie să țină seama de recomandările FMI în privința relaxării fiscale.

Redăm mai jos, integral, comunicatul menționat:

„Virgil Popescu, vicepreședinte PNL: Guvernul Cioloș demonstrează transparență totală pe proiectul pentru bugetul de anul viitor

Imediat după prezentarea proiectului de buget pentru 2016 au apărut mai multe voci, în spațiul public, care au criticat anumite decizii ale Guvernului Cioloș, dar criticii au uitat să precizeze faptul că Ministerul Finanțelor are responsabilitatea de a aloca fondurile necesare și, în același timp, să mențină un deficit bugetar de aproximativ 3%.
Cei care s-au grăbit să arunce cu pietre în Ministerul Finanțelor nu au înțeles că momentan este vorba doar despre un proiect, nu versiunea finală a legii bugetului. Pentru a lămuri aceste confuzii iscate în spațiul public, Guvernul condus de Dacian Cioloș a luat decizia de a invita la dialog pe reprezentanții societății civile, astfel încât să fie redactată o lege a bugetului care să corespundă realității din țara noastră. Este pentru prima dată în România post-comunistă când un guvern dă dovadă de transparență și este dispus să asculte sfaturile societății civile pentru a-și îmbunătăți programul guvernamental. La rândul lor, partidele politice au primit spre dezbatere proiectul bugetului de anul viitor.
Din proiectul pentru bugetul pe 2016 Ministerul Finanțelor preconizează un deficit bugetar de 2,8%, care este în concordanță cu deficitul ESA de 2,95% din PIB și cu deficitul structural de 2,73% din PIB.
Noul Guvern depune tot efortul pentru a respecta obiectivele României, în contextul în care cheltuielile bugetului general consolidat se ridică la 33,8% din PIB, aproximativ 252 de miliarde lei. De asemenea, să ne amintimă că pomenile electorale ale guvernării Ponta, adoptate de către Parlament și Guvern în anul 2015, dar cu efect în anul 2016, au contribuit la majorarea cheltuielilor bugetare cu circa 13 miliarde lei.
Aceste creșteri din sectorul bugetar indică o investiție sporită în două domenii esențiale pentru dezvoltarea națională – educația și sănătatea. Pe de o parte, Guvernul nu neglijează salariile bugetarilor, iar pe de altă parte, miniștrii se gândesc și la drepturile pacienților și ale elevilor din România.
Prin măsurile adoptate de Ministerul Finanțelor se dorește menținerea unui mediu de afaceri competitiv, prin care întreprinzătorii să aibă șansa de a-și deschide noi afaceri, de a investi în dezvoltare și de a obține profitul necesar supraviețuirii pe piața bussinesurilor.
Se impune respectarea acestor criterii, de către noua lege a bugetului, pentru a nu destabiliza situația economică a țării. PSD trebuie să renunțe la acțiunile care îngreunează activitatea noului Guvern și să contribuie la menținerea României printre statele europene cu o creștere economică.
Totodată, avem responsabilitatea de a ține cont de recomandările Fondului Monetar Internațional care a avertizat că relaxarea fiscală riscă să ne afecteze pe termen lung și să împingă țara într-un nou colaps economic.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *