Primarul general interimar Răzvan Sava iar este luat la bastoane, în timp ce co-preşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga sunt acuzaţi că au pus batista pe ţambal.
Într-un editorial publicat, joi, pe adevarul.ro (şi intitulat „Cum moare liberalismul în faţa lichelismului: cazurile Theodor Paleologu şi Răzvan Sava”), jurnalistul Daniel Gorgonaru critică tandemul Gorghiu-Blaga pentru dubla măsură de care au dat dovadă: pe de o parte, l-au exclus din partid pe deputatul Theodor Paleologu, după ce acesta exprimase diverse adevăruri incomode; pe de altă parte, co-preşedinţii s-au făcut că plouă când, în campania electorală, Răzvan Sava a defilat prin Sectorul 4 la braţ cu fostul primar Cristian Popescu Piedone.
„Dacă în cazul lui Paleologu intransigenţa disciplinei de partid a fost de neclintit în minţile celor care conduc, din nefericire, destinele unui partid cu o istorie de peste 150 de ani, nu la fel au stat lucrurile şi în ceea ce-l priveşte pe ipochimenul Răzvan Sava. Faţă de individul care a pactizat cu un urmărit penal, cu un reprezentant al mizeriei administrative care a cangrenat România, numitul Cristian Popescu – Piedone, Gorghiu şi Blaga au pus batista pe ţambal. Lichelismul politic e o valoare în PNL. Dacă un membru de partid se aliază cu un urmărit penal pentru nobilul scop de a ajunge primar, aruncând la coş tot ceea ce ţine de o minimă morală socială, acest lucru este acceptat. Mai mult, sunt convins, că dacă Răzva Sava ar fi ieşit primar, ar fi primit mandatul de a conduce destinele PNL Bucureşti, ca răsplată pentru succesul de a deveni edil călcând pe cadavrele tinerilor morţi la Colectiv.
Un manager de spital sare la gâtul lui Raed Arafat: Ne-a vândut castraveţi, uitând că şi noi cultivăm
Rareș Bogdan, despre incidentul „ochelarii” din Camera Deputaților: Gesturile mici trădează caracterele în momentele cheie
Epidemia de coronavirus din România începe să o ia pe o pantă îngrijorătoare. Mahler: Lucrurile s-au schimbat într-un mod negativ
Cîţu, cu ocazia Zilei Protecției Civile: Celebrăm activitatea celor implicaţi în prevenirea şi furnizarea răspunsului la dezastre
Cîmpeanu: 4.000 de teste antigen au fost folosite în şcoli dintr-un total de 1,1 milioane
În minţile întortocheate ale liderilor PNL, Paleologu, cel care a spus adevărul, a fost nociv, din cauza lui a pierdut partidul alegerile în Bucureşti. În schimb, Sava, ipochimenul care a umblat de mână prin sectorul 4 cu urmăritul penal Piedone, este bun, este sănătos pentru membrana actualului PNL”, punctează Daniel Gorgonaru.
Citiţi AICI întregul material.