Servicii de consultanță în valoare de minim 3,73 milioane de lei sunt scoase la licitație de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Sunt servicii legate de fondurile PNRR, adică exact ce ar trebui să facă angajații instituției, plătiți și ei de la buget.
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) alocă suma de 3,73 milioane de lei, fără TVA, pentru servicii de consultanţă financiar-bancară, de verificare şi monitorizare în procesul de autorizare şi derulare a fondurilor gestionate de către instituţie prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
În mod normal, sunt activități specifice funcționarilor publici specializați în domeniul economic și juridic.
MIPE a postat un anunţ de participare în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), transmite Agerpres.
Achiziţia implică încheierea unui acord-cadru cu o durată de 30 de luni.
„Obiectul acordului-cadru îl constituie prestarea de servicii de consultanţă financiar-bancară şi în domeniul verificării şi monitorizării acordat de partenerii bancari în procesul de verificare, autorizare şi derulare a fondurilor destinate beneficiarilor programelor gestionate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)”, se menţionează în anunţ.
Conform documentului, serviciile din contract vizează Investiţia I3 şi schemele de ajutor pentru sectorul privat, Măsura 1.
De asemenea, se face referire la Programul „Schema de minimis şi schema de ajutor de stat în contextul digitalizării IMM-urilor: Apel 1 – digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 euro pe întreprindere care să sprijine IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale”, precum şi la Programul „Granturi pentru sprijinirea antreprenorilor în dezvoltarea tehnologiilor digitale avansate”, gestionate de Direcţia Generală oentru Implementarea Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi Instrumente Financiare din cadrul MIPE.
Contractul va fi atribuit prin licitaţie deschisă, criteriul fiind cel mai bun raport calitate – preţ, iar termenul-limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 27 decembrie 2023, ora 15:00.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News