Skip to content
Politică

Lider liberal dezvăluie cheia dărâmării Guvernului Ponta

Liderii Partidului Naţional Liberal vor să dea jos Guvernul Ponta, printr-o moţiune de cenzură. Singura şansă, însă, ca moţiunea de cenzură să treacă este ca mulţi dintre parlamentarii care au migrat de la PNL şi PDL să revină la matcă, informează Adevărul.

Co-preşedintele PNL Vrancea, deputatul Nini Săpunaru, a declarat că singura soluție de a dărâma actualul Guvern este ca acel Guvern să demisioneze singur.

„Au luat parlamentari de la PDL şi de la PNL cu vârf şi îndesat. Am plecat cu PNL cu 165 de deputaţi şi nu mai avem decât o sută. Au plecat la PSD, la UNPR şi PMP. Nu e corect să lăsăm ţara pe mâna lui Ponta până în 2016. Eu altă soluţie pe lumea asta, ca să dai jos un guvern, nu am auzit decât să votezi o moţiune şi cineva să voteze ca să cadă guvernul. Trebuie un număr de parlamentari să bage o biluţă albă în urna albă. Cum sunt ei, cu pete gri, că au plecat, că s-au dus, ăia sunt cu care trebuie să discutăm, că pe alţii nu-i avem. Nu am auzit altă soluţie să pice un guvern, decât dacă îşi dă el demisia singur, dar nu cred că vedeţi gestul acesta de la domnul Ponta vreodată”, a declarat Nini Săpunaru, relatează Adevărul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *