Skip to content
Politică

Lider PDL se retrage de la conducerea unei importante filiale județene

Liderul PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, şi-a dat vineri demisia din funcţia de conducător al filialei democrat-liberale din judeţ.

„E o perioadă importantă din viaţa mea. Sunt 19 ani de când fac treaba asta, îmi aduc aminte primul interviu l-am avut pe vremuri, la o televiziune care se numea TVT 89, a fost primul meu interviu ca şi subprefect al judeţului. Au trecut mulţi ani de atunci, am avut o relaţie prin dumneavoastră cu cetăţenii judeţului Timiş. Pe ideea că nu iese fum fără foc unii din voi au aflat pe surse că ba mi-am dat demisia ba nu, momentele respective erau reale, atunci nu le-am recunoscut, dar acum le recunosc. Mi-am dat demisia şi am revenit pentru că îmi doream să construiesc o echipă şi mi-aş fi recunoscut o înfrângere. Am început împreună cu echipa mea o reconstrucţie şi pot spune că astăzi partidul are forţă, participă la o nouă contrucţie cu PNL. Am ajuns la concluzia că e momentul să mă retrag. Nu mai e fum fără foc, mă retrag din funcţia de co-preşedinte al PNL şi preşedinte al PDL Timiş”, a spus Ostaficiuc, citat de pressalert.ro.

Legat de motivele plecării sale, pedelistul a spus că „am luat această decizie pentru că, repet, am considerat că partidul în acest moment este aşezat solid, e momentul să şi dea drumul, consider că trebuie să se întărească şi să domine viaţa politică în următorii ani. Eu cred că am construit acestă echipă şi e momentul să se testeze singură”.

Constantin Ostaficiuc este anchetat penal de DNA alături de deputaţii Alin Popoviciu şi Cornel Sămărtinean în dosarul spaţiilor comerciale de la aeroportul Timişoara şi declarat în conflict de interese de ANI, decizie confirmată de justiţie care i-a blocat posibilitatea de a candida în următorii ani la vreo demnitate publică.  Conducerea interimară a PDL Timiş va fi preluată de la Dan Popa.

Despre de o posibilă susţinere a deputatului Alin Popoviciu pentru funcţia de co-preşedinte al PDL Timiş, Ostaficiuc nu a dorit să facă niciun comentariu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *