Skip to content
Politică

Lider PLR, atacuri dure la adresa Iohannis

Andrei Gerea, vicepreşedinte PLR, susţine că propaganda condusă de Klaus Iohannis împotriva nominalizării făcute de România pentru funcţia de comisar european nu face altceva decât să reducă şansele ţării noastre de a obţine un portofoliu important.

”România retrăieşte zilele acestea o situaţie care a mai avut loc şi în timpul guvernării Tăriceanu, atunci când acelaşi Traian Băsescu s-a luptat din răsputeri să pună beţe în roate candidatului pe care Guvernul îl propusese pentru funcţia de comisar european în persoana domnului Vosganian. Dacă atunci preşedintele a apelat la o campanie de presă împotriva lui Varujan Vosganian, al cărei ecou a ajuns până la Bruxelles, acum prin intermediul unor interpuşi politici, Klaus Iohannis şi Vasile Blaga, se încearcă o nouă sabotare a candidatului României pentru un loc de comisar european. Prin această acţiune de denigrare a nominalizării României pentru portofoliul de comisar european, Klaus Iohannis, cel care se vrea urmaşul lui Traian Băsescu la Cotroceni, se descalifică pentru a ocupa acest post”, afirmă vicepreşedintele PLR într-un comunicat remis vineri PSnews.ro.

Liderul PLR consideră că nu este normal ca nişte lideri politici să militeze împotriva interesului naţional, în mod special unul care vrea să obţină şi funcţia de preşedinte al României.

”După ce s-a plâns la ambasadele statelor europene şi la Ambasada Statelor Unite, Iohannis s-a dus de mână cu noii săi prieteni şi colegi din PPE să se plângă şi la nivelul Uniunii Europene despre aşa-zise fapte ilegale, cu scopul vădit de a sabota numirea făcută de România. Klaus Iohannis demonstrează că atunci când a spus că este un politruc, de fapt, a spus adevărul”, declară fostul ministru al Economiei.

Vicepreşedintele PLR susţine că, astfel, Iohannis dovedeşte încă o dată că este copia fidelă a lui Traian Băsescu.

”Duce mai departe şi chiar îmbunătăţeşte stilul de a face politică al lui Băsescu. Pentru cel care se vrea preşedintele românilor este mai important binele personal decât binele ţării. După ce a călcat în picioare identitatea PNL, acum calcă în picioare interesele României. Pentru Klaus Iohannis nu este important ca România să beneficieze de un portofoliu important în plan european, pentru el este esenţial să ajungă preşedinte”, este de părere vicepreşedintele PLR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *