Unul din liderii importanți ai PNL își va înainte vineri demisia din funcția publică pe care o deține în acest moment și din care a fost suspendat în momentul în care a fost arestat pentru fapte de corupție.
Președintele CJ Cluj Horea Uioreanu își va înainta vineri, 3 Octombrie, demisia prin avocații lui, informează clujjust.ro.
“Vineri vom organiza o conferința de presa la ora 12 la cabinetul domnului Tiberiu Ban pentru a prezenta motivele demisiei si alte detalii”, a declarat pentru presa locală din Cluj avocatul lui Horea Uioreanu, Smaranda Bara.
Demisia va fi depusă la CJ Cluj tot vineri.
Conform legii vor fi organizate alegeri pentru un nou șef al Consiliului Județean.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj Horea Uioreanu este cercetat penal pentru 5 infracţiuni de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani.
Potrivit procurorilor anticorupție, unul dintre dosarele în care Horea Uioreanu este urmărit penal este legat de organizarea de licitaţii trucate. De acestea au beneficiat mai multe firme apropiate preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj.
În acest sens, în perioada aprilie 2013 – mai 2014, Horea Uioreanu i-ar fi cerut omului de afaceri Vasile Pogăcean aproape 150.000 de euro pentru a-i facilita contracte în valoare totală de peste 1 milion de euro, din bani publici. Preşedintele CJ Cluj ar fi intervenit inclusiv la Ministerul Dezvoltării pentru deblocarea unor fonduri către patru primării din judeţul Cluj care aveau contracte cu firma lui Pogăcean.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News