Skip to content
Politică

Lider Pro România: Moţiunea de cenzură a PSD are probleme de constituţionalitate

INQUAM_Photos_George_Calin

Vicepreşedintele Pro România Adrian Ţuţuianu a afirmat joi că există probleme de constituţionalitate la moţiunea de cenzură depusă de către PSD împotriva Guvernului Orban. Acesta a explicat pentru RFI că moţiunea nu poate fi promovată decât într-o sesiune ordinară a Parlamentului, nu una extraordinară aşa cum au făcut social-democraţii.

Eu cred că această moţiune trebuia introdusă din luna mai, când am cerut noi, cei din Pro România, ca toţi parlamentarii să revină la lucru în procedură normală. Din păcate, nu s-a întâmplat acest lucru, ca rezultat al unui blat între PNL şi PSD, respectiv preşedintele Klaus Iohannis. După părerea mea, moţiunea de cenzură nu poate fi promovată decât într-o sesiune ordinară a Parlamentului. Ca urmare, eu cred că sunt probleme de constituţionalitate”, a declarat Adrian Ţuţuianu la RFI.

" "

Cu toate astea, Ţuţuianu subliniază că Pro România va vota moţiunea de cenzură

Vom vota această moţiune de cenzură, pentru că România are nevoie de un Guvern mai bun decât Guvernul Orban. Suntem cei care au votat împotriva tuturor actelor normative pe care le-a propus acest Guvern din luna martie până astăzi, legate de starea de urgenţă, de alertă, de prelungirea acestor situaţii. De ce este nevoie de un alt Guvern? Din câteva motive foarte precise. În primul rând, Guvernul a gestionat prost sistemul sanitar în perioada de pandemie. În al doilea rând, a făcut promovări care nu au nici o bază criterială serioasă (…). În al treilea rând, raportul Curţii de Conturi ne arată că în timp ce românii stăteau închişi în casă, cei din PNL erau la furat”, a mai relatat liderul Pro România.

Joi de la ora 12 Senatul şi Camera Deputaţilor vor fi convocate într-o sesiune extraordinată comună pentru prezentarea motiunii de cenzura initiata de PSD împotriva Guvernului Orban, denumită „Guvernul PNL – de la pandemie la pande-mită generalizată”.

În textul moţiunii de cenzură social-democraţii acuză Guvernul Orban că a pierdut complet controlul în gestionarea situaţiei COVID-19 şi de devalizarea bugetului de stat sub paravanul pandemiei, PSD aminteşte şi de măsurile contradictorii ale Executivului şi de restricţii impuse fără rost românilor.

Însă graba social-democraţilor poate fi blocată de CCR. E pentru prima oară când un partid depune moţiune de cenzură în sesiune extraordinară. „În 30 de ani nu s-a întâmplat aşa ceva. Niciun partid politic nu a depus moţiune de cenzură în vacanţa parlamentară. Sesiunea extraordinară, de fapt e vacanţă parlamentară. Sesiunea extraordinară se convoacă tocmai pentru că este vacanţă parlamentară”, a spus premierul Ludovic Orban. În replică, Marcel Ciolacu a spus: „Nu am văzut niciun articol care să împiedice o moţiune în timpul sesiunii extraordinare. Nu e nicio problemă să se voteze în sesiunea extraordinară sau în cea ordinară”.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *