Lider PSD cere explicații din partea lui Iohannis

Purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Șova, a cerut explicații liderului PNL Klaus Iohannis, cu privire la informația legată de o eventuală vizită a sa la Grivco. Într-un comunicat de presă, Șova a declarat că era sigur că Iohannis minte privind prezența sa la Grivco.

Am luat astăzi act de apariţia unor declaraţii clare, ale unui om care a fost acolo, declaraţii conform cărora domnul Iohannis a minţit că nu a fost la Grivco. Domnul Iohannis trebuie să îşi explice imediat această minciună, la fel cum trebuie să explice contactele sale cu domnul Băsescu, din ultimii ani, dar mai ales din ultimele săptămâni.”, a susținut Dan Șova

Acesta a mai declarat că Klaus Werner Iohannis a crezut că poate ascunde la nesfârşit întâlnirile cu preşedintele Băsescu, dar maşina sa a fost văzută în faţa reşedinţei acestuia, există evenimente documentate la care cei doi au fost împreună, există discuţii între cei doi confirmate din diverse surse. Să nu uităm că Traian Băsescu nu a negat întâlnirea cu Iohannis. De asemenea, au vorbit la telefon după 2008 despre proiecte comune, între timp Iohannis a mai şi fost decorat de preşedinte, au fost la evenimente publice unde au stat unul alături de altul. Şi asta, doar ce este fără urmă de îndoială.”

„Eram sigur că domnul Iohannis minte privind prezenţa sa la Grivco, iar apariţia dovezilor minciunii sale era doar o chestiune de timp. De altfel, dacă Iohannis nu ar fi fost la Grivco, normal ar fi fost să dezmintă în momentele în care Traian Băsescu îl eticheta drept ‘premierul Grivco’.” a conchis purtătorul de cuvând al PSD.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: