Skip to content
Politică

Lider PSD despre nominalizările României pentru Comisia Europeană

Deputatul PSD Ana Birchall, Înalt reprezentant al Primului Ministru pentru afaceri europene şi Secretar în comisia Camerei Deputaţilor cu activitate în domeniul afacerilor europene, a declarat, printr-un comunicat de presă, că cele două nominalizări ale României pentru portofoliul de comisar în CE reprezintă soluţia corectă în acest moment.



„Avem oportunitatea de a obţine un portofoliu important în CE. Este absolut normal să ne batem pentru acest obiectiv, de aceea strategia Guvernului de a trimite două nominalizări pentru funcţia de comisar european este corectă,” a afirmat Ana Birchall.

Înaltul reprezentant al Primului Ministru a continuat spunând că „decizia configuraţiei CE aparţine preşedintelui Jean-Claude Juncker, însă responsabilitatea nominalizării unor persoane care au obţinut un statut important profesional şi politic şi a unor persoane cu experienţă importantă în politicile publice europene aparţine Guvernului.”

„Apreciez foarte mult că România are şansa de a nominaliza o femeie pentru funcţia de comisar european. Reprezentarea egală în organismele de conducere ale UE reprezintă un ţel asumat inclusiv de preşedintele CE, J.C. Junker. Faptul că România are în acest moment nominalizată o femeie pentru acest post ne arată că avem capacitatea de a continua să fim un exemplu în regiune şi în UE în ceea ce priveşte egalitatea de şanse şi de gen”, a mai spus Ana Birchall.

„Observ o lipsă de strategie şi viziune din partea Preşedinţiei României în relaţiile noastre europene. Este nepermis că Preşedintele României să se ducă în faţa liderilor europeni fără a se consulta cu Parlamentul sau Guvernul României. Odată cu terminarea lungului mandat al preşedintelui Băsescu îmi exprim speranţa că aceste relaţii se vor normaliza. Nu ne mai putem permite să exportăm conflictele noastre politice şi instituţionale în UE. Apelul nostru, al clasei politice, pentru preşedintele Băsescu este să nu strice în puţinele luni rămase din mandat şansele României de a fi reprezentată corect la nivelul organismelor de conducere europene”, a completat Ana Birchall. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *