Skip to content
Politică

Lider PSD: Hrebenciuc şi Şova au greşit că au discutat în campanie

În cadrul unui interviu acordat RFI, în contextul evenimentelor din ultimele zile, primarul social- democrat al Iașiului, Gheorghe Nichita, a transmis faptul că la Orăștie au stabilit că au un obiectiv major, și anume cel legat de prezidențiale, de a guverna țara și de a face o guvernare locală, nu de a avea dispute în interiorul partidului, meționând totodată că partidul trebuie să fie unit.

„În Comitetul Executiv de la Orăştie am stabilit că avem un obiectiv major, cel legat de prezidenţiale, de a guverna ţara şi de a face o guvernare locală şi nu de a avea dispute în cadrul partidului vizavi de ce se va întâmpla după alegerile prezidenţiale cu funcţia de preşedinte sau alte funcţii şi alte planuri de carieră ale fiecăruia dintre noi. Partidul trebuie să fie unit, partidul trebuie să fie în clipa de faţă atent la acest obiectiv şi să nu dăm prilej de a fi atacaţi din motive personale de către ceilalţi, astfel încât să ducem campania electorală într-o altă zonă decât cea în care să explicăm românilor ce vrea să facă Victor Ponta ca preşedinte al României”, a transmis Nichita.

Gheorghe Nichita a mai declarat că Viorel Hrebenciuc şi Dan Şova au greşit că au vorbit astfel de lucruri acum, în campanie electorală.

„A vorbi despre o măsură politică la nivel parlamentar sau la nivel local şi aşa mai departe nu este în clipa de faţă pentru mine un act injust. A vorbi este una, dar dacă se întâmpla probabil că era altceva (…). O discuţie nefericită, vreau să vă spun, pentru că astăzi trebuie să ne concentrăm pe campanie şi nu pe acest tip de discuţii (…). Este o discuţie care nu trebuia să aibă loc în acest moment, în care suntem în campanie. Dăm de aici încolo apă la moară celor care vor să ne atace şi au de ce s-o facă. Faptul că au vorbit despre lucruri de genul ăsta acum, în campanie electorală e o greşeală. E timp după aceea. Dar pe de altă parte, nici nu putem acuza acum că oamenii n-au voie să discute şi despre chestiuni politice prin telefon, asta mi se pare aberant”, a mai declarat liderul PSD Gheorghe Nichita.

1 comentariu la “Lider PSD: Hrebenciuc şi Şova au greşit că au discutat în campanie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *