Skip to content
Politică

Lider PSD lansează o ipoteză șoc în cazul demisiei lui Maior: ”A fost cu premeditare”. Portretul robot al viitorului șef SRI

Unul dintre cei mai cunoscuți senatori, cu expertiză în zona securității naționale,  a explicat în cadrul unei intervenții telefonice la Antena3 care ar fi posibilul motiv din spatele demisiei lui George Maior din fruntea SRS.

Daniel Savu, senator al PSD, întrebat de un jurnalist Antena3 dacă interviul acordat sâmbătă de George Maior jurnalistului B1, Dan Andronic și mesajele controversate transmise de fostul șef al SRI ar putea fi cauza demisie depuse de Maior, politicianul a precizat că ”interviul a fost unul cu premeditare.”

”Interviul a fost dat cu premeditare, știind că își va da demisia. Și-a dorit să facă un ultim interviu din calitatea de șef al SRI și să spună ce are de spus. Interviul este foarte amplu, foarte stufos, este destinat și marelui public și specialiștilor. Niște legi pe care SRI și le-a dorit și CCR le-a respins nu este un element îmbucurător. (…)

(…) Portretul robot este stabilit în același mod în care a fost stabilit și cel al domnului Maior. Este nevoie de un om echilibrat, acceptat și la nivel internațional. Avem nevoie de un om de mare echilibru. În domeniul astă nu prea merge cu experiențe.

Domnul Maior a transformat fundamental Serviciul Român de Informații.(…) La pachet cu noul șef al SRI să vină și un pachet nou de legi privind siguranța națională”, a precizat senatorul PSD, Daniel Savu.

Director SRI, George Maior, și-a dat marți demisia din fruntea serviciului secret pe care l-a condus. Demisia sa a fost acceptată de Președintele Klaus Iohannis.

George Maior se afla la conducerea SRI din octombrie 2006, fiind propus de preşedintele la acea vreme Traian Băsescu.

sursa foto timpolis.ro

2 comentarii la “Lider PSD lansează o ipoteză șoc în cazul demisiei lui Maior: ”A fost cu premeditare”. Portretul robot al viitorului șef SRI

  1. … Niște legi pe care SRI și le-a dorit și CCR le-a respins nu este un element îmbucurător…
    Senatorul asta de care nici nu am auzit uita sa spuna ca ei, parlamentarii, nu au fost in stare sa propuna si sa voteze o lege constitutionala. Dupa mine nu e nici vina SRI ca si-a dorit o lege specifica lor, nici a CCR ca a respins o lege neconstitutionala, cladita asa de ai nostri 600 de parlamentari numai unul si unul. E numai vina unui Parlament incapabil de mai mult. Degeaba se incearca polarizarea vinovatiei intre SRI si CCR. Singurul vinovat este Parlamentul.

  2. Pai daca Johannis nu poate schimba guvernul, schimba si el ce poate. Viteza cu care a acceptat demisia e graitoare.
    @Dani
    Cum sa voteze parlamentarii sa se ia cartele pre pay cu CI? Se stie ca astea au doua utilizari foarte importante: sa vorbesti pe ele de spagi si aranjamente cu contracte si in al doilea rand sunt foarte utile la puscarie, unde sunt bagate la greu. Si cum multi parlamentari se apropie de un stagiu la parnaie, au in vedere si acest aspect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *