PSnews

Ultima Oră

Lider UDMR: Reacţiile PSD-ALDE în dosarul Belina, foarte agresive

cugetliber.ro

Liderul deputaților UDRM, Attila Korodi, a declarat că reacțiile PSD și ALDE în dosarul „Belina” sunt foarte agresive. De asemenea, el a susținut că deputații UDMR nu au decis cum vor vota în cazul Rovanei Plumb.

„Suntem rezervaţi şi sunt rezervat în a-mi exprima poziţii sau puncte de vedere foarte ferme, pentru că chiar dacă mass-media a fost inundată de informaţii, încă nu putem trage anumite concluzii şi eu cred că nici n-ar fi util. Dacă sunt elemente care subliniază şi întăresc poziţia procurorilor, atunci procedura trebuie să confirme lucrul acesta. Dacă nu, nu. Oricum, această acţiune de amploare vine într-un context foarte nefast, pentru că vine în momentul în care în zona publică apar foarte multe comentarii, foarte multe stenograme, care arată că sistemul judiciar în sine nu este solid la ora actuală. Şi din cauza aceasta, să ne exprimăm poziţii, suntem mai degrabă rezervaţi în a exprima”, a susținut Korodi, la rfi.ro.

De asemenea, el a precizat că reacțiile coaliției PSD-ALDE sunt „foarte agresive, adică foarte tari. Nu putem să excludem că vorbim despre doi membri ai Guvernului, care au responsabilităţi foarte importante în contextul actual. Din cauza aceasta, într-o oarecare măsură, trebuie să înţelegem şi nervozitatea, dar mai mult nu pot să comentez, pentru că nu ştim foarte multe elemente legate de caz”.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi