UPDATE Liderii PNL, la Botoșani. Ciucă: Liberalii au fost cei care au reușit cea mai mare absorbție de fonduri europene

Sursă foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

UPDATE

„Am să încep de la chestiunea aceea cu pescuitul. Mi-a plăcut foarte mult. E biblică. Să-i învățăm pe oameni să pescuiască decât să aștepte să primească pește. (…) Obiectivul nostru discutat la PNL e de a veni în funcții de conducere cu oameni care au făcut ceva în viață. Este foarte important ca cei care au performat profesional să vină să-și asume responsabilitatea politică, pentru că politica se face cu oameni care au înțelepciune, care au demonstrat în viața lor. Politica e arta de a reuși”, a spus președintele PNL la evenimentul de lansare a candidaților în Botoșani, unde a fost însoțit de Lucian Bode, Ilie Bolojan și Gheorghe Flutur.

„Venim de la Flămânzi, am oprit acolo, pentru că primarul nostru liberal a reușit să finalizeze un proiect pe mobilitate urbană, cu care și noi trebuie să ne mândrim, ADR Nord Vest. La Flămânzi, administrația liberală a reușit să atragă fondurile și să investească. Este un exemplu. (…) Dacă e să comparăm cu ce se întâmplă la nivelul juduețelor din Ardeal, unde de ani de zile de nenumărate mandate administrația liberală a reusit să pună în practică tot ce și-a propus și să aducă un exemplu la nivel național. Încercăm să aducem modele din Ardeal și nu numai. Putem vorbi și de modelul liberal de la Suceava.”

Ciucă s-a referit la investițiile în infrastructură și la conectarea regiunile în mandatele liberalilor în comunitățile locale:

„Și la Suceava, și la Bihor, și în municipiul Oradea sunt proiecte care dincolo de ce a reprezentat partea de servicii pentru cetățeni, trebuie să vedem concretețea nivelului de investiții atins la nivelul județului, trebuie să vedem acea interconectivitate. Împreună cu domnul Flutur, cu domnul secretar general Bode, știm cu toții cât s-a trudit pentru Autostrada Moldovei, știm cu toții că terminalul duce până la Suceava și Siret. Vrem în continuare să reprezinte componența de interconectivitate cu proiectele cu Ucraina. Știu cât de mult a trudit dl Ilie Bolojan să lege Bihorul de infrastructura mare a rețelei de autostrăzi, să lege Crișana de Banat.”

Liderul liberal este de părere că liberalii trebuie să identifice potențialul de investiții și să dezvolte în continuare localitățile pe care le administrează.

Acesta nu a uitat să precizeze că liberalii au fost cei care au reușit cea mai mare absorbție a fondurilor europene, preluând guvernarea cu sub 50% nivel de absorbție și ajungând acum la peste 90%.

„In guvernarea liberală, în 2022, s-a reușit să avem o creștere economică sănătoasă, creștere pe investiții. Acestea sunt doar câteva din argumentele pe care noi trebuie să le comunicăm oamenilor. Nu mai vorbim de creșterea pensiilor pentru că pe guvernare liberală au crescut cu 60%.”

„În momentul în care vom avea dialog cu oamenii, vom schimba percepția. Cred că diferența dintre PNL și celelalte partide e diferența de la vrere la putere, adică să lăsăm la o parte vorba și să trecem să facem ce avem de făcut.

Ciucă și-a încheiat discursul mulțumind tuturor primarilor aflați sub culorile PNL.

„Cel mai mult trebuie să vă mulțumim pentru activitatea de a promova PNL la Botoșani! Să schimbăm culoarea și Botoșaniul să devină albastru, că aveți resurse umane.”

Știrea inițială

Președintele PNL, Nicolae-Ionel Ciucă, secretarul general al PNL, Lucian Bode, președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, și președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, participă astăzi la Botoșani, la „Conferința Județeană PNL pentru lansarea oficială a campaniei electorale pentru alegerile locale și europarlamentare”.

PNL mizează în această competiție electorală pe modelul liberal de a face administrație, performant deja în vestul țării, pe care vrea să îl extindă în toată țara.

Bolojan și Flutur, cei doi președinți de consilii județene cu performanțe notabile în atragerea de fonduri europene, predau în Botoșani lecția dezvoltării comunităților prin investiții susținute.

PNL intră în campania pentru Primărie cu Cătălin Flutur, primar al Botoșaniului, cunoscut pentru proiecte esențiale pentru dezvoltarea localității. Pentru CJ, cu Valeriu Iftime, performant la conducerea filialei locale a PNL

După eveniment, liderii PNL vor susține declarații de presă.

Tot astăzi, înainte de evenimentul de lansare a candidaților, Nicolae Ciucă și ceilalți liberali participă la Flămânzi la inaugurarea autobazei pentru serviciul de transport persoane cu microbuze electrice, realizat prin proiectul ,,Măsuri integrate de investiții pentru o dezvoltare durabila a mobilității urbane în cadrul orașului Flămânzi din județul Botoșani”, cu o valoare de aproximativ 5 mil de euro.

Material susținut cu sprijinul PNL

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: