PSnews

PSnews VIDEO

Liderul CNCD distruge petiția de desființare a instituției: Știu din ce zonă vine! EXCLUSIV

Ziarul Unirea

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos a fost invitatul celei mai recente ediții a interviurilor PSnews.ro

În cadrul interviului, Csaba Asztalos a vorbit și despre petiția de desființare a instituției pe care acesta o conduce, lansată pe site-ul petitieonline.com:

”Este libertatea oricărei organizații și a oricăror persoane de a iniția petiții. Am mai avut întrecut plângere sau inițiative de desființare. Eu cred în utilitatea acestei instituții. Uitați-vă ce a fost înainte de 2002, câte cazuri de discriminare au fost, cate s-au soluționat sau nu, și să vedem care a fost evoluția acestei instituții de la înființare până în prezent. Nu spun că este o instituție perfectă și că nu se poate îmbunătății, dar eu cred că am contribuit subtanțial la lămurirea anumitor aspecte și la promovarea principiului egalității în România. Noi am contribuit la dezvoltarea unei jurisprudențe foarte competitive în ceea ce privește dreptul nediscriminării pe extrem de multe aspecte. Înțeleg supărarea celor care au inițiat acea petiție și cam și știu din ce zonă vine: în mare parte din zona celor care au promovat și inițiativa de revizuire a Constituției. Unii sunt supărați pentru că s-a depus o plângere împotriva purtătorului de cuvânt al BOR, dar instituția noastră încă nu s-a exprimat pe acea plângere, supărați pe poziția pe care o avem cu privire la parteneriatul civil între persoane de același sex, dar toate aceste poziții sunt în linia mandatului nostru și sunt în linia unor standarde europene”, a replicat Csaba Asztalos pentru PSnews.ro

Urmăriți secvența de la minutul 28:29 și până la final:

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi