Skip to content
Societate

Liderul deputaţilor UDMR: Ministrul Justiţiei alunecă spre stalinism. Dan Barna a intrat în acest delir

transilvaniareporter.ro

Liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, declară că ministrul Justiţiei, Stelian Ion, are o atitudine „total inacceptabilă” şi „alunecă spre stalinism”, deoarece „crede că este în posesia adevărului absolut”, iar vicepremierul Dan Barna „a intrat în acest delir, poziţia sa fiind, de fapt, una toxică”.

Botond a reafirmat că amendamentul depus la Senat de parlamentarii UDMR nu exclude desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie. Potrivit acestuia, UDMR doreşte ca lupta împotriva corupţiei să continue, dar să se desfăşoare într-un cadru legal, adăugând că este „falsă” ideea că „marea reformă” în Justiţie în România ar depinde de revenirea competenţelor în privinţa anchetării magistraţilor la DNA.

De multe ori am avut impresia că ministrul Justiţiei e un fel de iacobin, dar acum, încet, dar sigur, alunecă spre stalinism, după părerea mea. Oricine are o altă poziţie decât dânsul devine, potrivit celei mai sinistre tradiţii totalitare, un fel de deviaţionist, care săvârşeşte un delict de opinie, şi, sigur, în opinia ministrului, acest delict de opinie acţionează împotriva intereselor României. Aşa văd eu atitudinea ministrului, care crede că este în posesia adevărului absolut şi oricine îndrăzneşte să spună altceva decât dânsul este etichetat ori corupt ori de rea-credinţă„, a afirmat liderul deputaţilor UDMR pentru Agerpres.

Liderul deputaţilor UDMR a explicat că „în ultima perioadă, în acest avânt stalinist al lui Stelian Ion, pe lângă politicieni care au opinii diferite, au devenit ţinta ministrului şi anumiţi magistraţi care nu sunt de acord cu ministrul în privinţa funcţionării Justiţiei”.

Eu consider că este evident că atitudinea ministrului este plină de carenţe şi contravine principiului democratic al pluralismului de idei într-o societate democratică. Întreb: toţi cei care nu sunt de acord cu ministrul sunt corupţi sau de rea-credinţă? Majoritatea magistraţilor CSM, care a adoptat raportul Inspecţiei Judiciare, în 2019, prin Hotărârea 225 din 2019, sunt de rea-credinţă şi nu doresc stoparea corupţiei sau au ceva cu ministrul sau cu altcineva?

Săptămâna trecută, judecătorii Înaltei Curţi au atacat la CCR un proiect de lege, o lege iniţiată de ministrul Ion, prin care se reducea vechimea necesară la DNA de la 10 la 7 ani. Atunci, toţi acei judecători de la Înalta Curte, care au o altă opinie decât ministrul Ion, sunt corupţi sau de rea-credinţă? Mi se pare total inacceptabilă atitudinea ministrului”, a adăugat el.

În opinia sa, „vicepremierul Dan Barna a intrat în acest delir şi vorbeşte de toxicitate şi de bazaconii de genul acesta”. „Noi, cei de la UDMR, dorim ca lupta împotriva corupţiei să continue, dar, în acelaşi timp, dorim ca această luptă să se desfăşoare într-un cadru legal, bine definit, în care să existe anumite garanţii, garanţii care nu permit repetarea unor abuzuri care au fost semnalate şi de Inspecţia Judiciară.

Este falsă ideea că succesul luptei împotriva corupţiei sau marea reformă în Justiţie în România ar depinde de revenirea competenţelor în privinţa anchetării magistraţilor la DNA. Eu nu contest faptul că şi printre magistraţi, dar marea corupţie în România nu este în rândul magistraţilor, ci marea corupţie e într-o altă zonă a societăţii şi se ştie foarte bine acest lucru. (…) Cred că abordarea domnului Barna este toxică – asta cred despre afirmaţia domnului Dan Barna„, a mai precizat Csoma Botond.

El a mai explicat care sunt motivele pentru care parlamentarii UDMR au depus amendamentul referitor la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie la Senat. „La dezbaterea proiectului în Camera Deputaţilor, ministrul Ion a susţinut în mod mincinos că noi am avut acel amendament de la Cameră cu avizul CSM-ului.

O minciună sfruntată. Noi din două motive am depus acest amendament la Senat: unu să se vadă care este amendamentul UDMR-ului şi doi – am considerat că aceste dosare să meargă de la SIIJ la Parchetul General şi ne-am fundamentat argumentaţia pe Raportul Inspecţiei Judiciare din 2019, adoptat de CSM prin Hotărârea 225 din 2019.

Acest amendament nu exclude desfiinţarea SIIJ. Suntem de acord cu desfiinţarea SIIJ, doar că am avut acest amendament. Dorim ca lupta împotriva corupţiei să continue. Eu cred că DNA-ul are la momentul actual toate mijloacele legale necesare să lupte împotriva corupţiei. Nu cred că de această competenţă privind anchetarea magistraţilor depinde succesul luptei împotriva corupţiei„, a spus Csoma Botond.

Dan Barna, vicepremier şi copreşedinte al USR PLUS, a anunţat că ideea organizării în viitorul apropiat a unei sesiuni extraordinare nu mai are rost, din moment ce UDMR susţine un amendament care ar duce dosarele magistraţilor la o secţie din Parchetul General. Pe de altă parte, USR PLUS şi PNL vor ca dosarele să meargă la instituţiile din care provin procurorii sau judecătorii anchetaţi.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă la finalul şedinţei de coaliţie de săptămâna trecută că nu există niciun blocaj în coaliţie pe tema desfiinţării SIIJ, întrucât toate formaţiunile susţin acest lucru. UDMR a depus, însă, un amendament ca magistraţii să fie anchetaţi de o secţie din Parchetul General. ”În Comisia juridică poate trece sau nu acest amendament”, a afirmat vicepremierul, precizând că, dacă acest amendament nu trece, UDMR va vota varianta Guvernului.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *