Liderul Hamas susţine că este aproape de un acord de armistiţiu cu Israelul

Liderul Hamas
Sursa foto: Internet

Şeful Hamas a declarat marţi pentru Reuters că gruparea militantă palestiniană este aproape de un acord de armistiţiu cu Israelul, chiar dacă ofensiva israeliană în Gaza a continuat, iar pe de altă parte, mişcarea palestiniană a lansat rachete spre Israel.

Oficialii Hamas sunt „aproape de a ajunge la un acord de armistiţiu” cu Israelul, iar gruparea a transmis răspunsul său mediatorilor din Qatar, a declarat Ismail Haniyeh într-o declaraţie transmisă către Reuters de asistentul său.

Declaraţia nu a oferit mai multe detalii, dar un oficial Hamas a declarat pentru postul de televiziune Al Jazeera că negocierile s-au axat pe durata armistiţiului, pe aranjamentele pentru livrarea de ajutoare în Gaza şi pe schimbul de ostatici israelieni capturaţi de Hamas cu deţinuţi palestinieni din Israel. Ambele părţi ar urma să elibereze femei şi copii, iar detaliile vor fi anunţate de Qatar, care este mediator în negocieri, a declarat Issat el Reshiq.

Hamas a luat aproximativ 240 de ostatici în timpul raidului său din 7 octombrie din Israel, când au fost ucise 1.200 de persoane.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: