Liderul mişcării palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, a sosit miercuri la Cairo pentru discuţii despre situaţia din Fâşia Gaza, au indicat reprezentanţi ai Hamas, în contextul în care sporesc semnalele în favoarea unei încetări a focului în enclava palestiniană, transmite AFP.
Stabilit în Qatar, Haniyeh a ajuns la Cairo ”pentru discuţii cu responsabilii egipteni cu privire la evoluţia agresiunii sioniste din Fâşia Gaza şi la numeroase alte dosare”, a afirmat Hamas într-un comunicat.
Marţi, o sursă din interiorul mişcării islamiste palestiniene a declarat pentru AFP că Ismail Haniyeh ar urma să se întâlnească cu şeful Informaţiilor egiptene, Abbas Kamel, pentru discuţii despre ”oprirea agresiunii şi a războiului, pentru a pregăti un acord de eliberare a deţinuţilor şi finalul asediului impus Fâşiei Gaza”.
O sursă din Jihadul Islamic a indicat miercuri că liderul acestei mişcări palestiniene, Ziad al-Nakhala, se va deplasa la rândul său la Cairo la începutul săptămânii viitoare pentru discuţii.
De partea israeliană, preşedintele Isaac Herzog a declarat marţi că Israelul este ”pregătit pentru o nouă pauză umanitară şi un ajutor umanitar suplimentar pentru a permite eliberarea ostaticilor”.
Egiptul şi Qatarul au contribuit la negocierile ce au dus la o încetare a focului, pentru o săptămână, la finalul lunii noiembrie, prilej cu care 80 de israelieni ce erau ţinuţi ostatici în Fâia Gaza au fost eliberaţi în schimbul a 240 de deţinuţi palestinieni din închisori israeliene.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News