Skip to content
Politică

Liderul PNL Iași, critici aspre asupra PSD-ALDE: Debandada din economie și sugrumarea Justiției, cocteilul otravit

Liderul PNL Iaşi, deputatul Marius Bodea, susţine că debandada din economie şi sugrumarea Justiţiei reprezintă „cocteilul otrăvit” pe care Liviu Dragnea încearcă să-l bage pe gât românilor în anul 2019.

Deputatul liberal afirmă, într-un comunicat de presă transmis luni, că „lăsarea în aer a bugetului României are o singură explicaţie, s-au terminat banii” şi că rostogolirea deficitului uriaş distruge încrederea în economia românească.

Marius Bodea susţine că bugetul pentru 2019 ar fi trebuit deja aprobat în Parlament, însă „gânditorii strategici” ai PSD au preferat să plece în vacanţă, în loc să caute soluţii pentru a nu bloca economia.

„Consecinţele sunt dezastruoase, dar vedem că Dragnea şi Vâlcov lipsesc din faţa românilor şi refuză să-şi asume responsabilitatea. Acum se caută 20 miliarde de lei la buget, dar până una-alta au fugit toţi. Efectele deja apar. Antreprenorii marilor firme din Iaşi anunţă bugete de cheltuieli mai mici în 2019 şi o politică prudentă pe tot ce înseamnă planuri de dezvoltare şi investiţii. Unii amână totul pentru 2020, pentru a vedea ce se mai întâmplă. Aceasta va duce la încetinirea economiei, scăderea veniturilor, mai puţine locuri de muncă, totul din cauza iresponsabilităţii Guvernului”, afirmă liderul filialei municipale Iaşi a PNL, deputatul Marius Bodea, citat de News.ro

El adaugă că în acelaşi timp, „Dragnea dă semnalul ultimei ofensive împotriva Justiţiei prin cozile lui de topor Ştefănescu, Nicolicea şi Iordache”.

„Sunt luni decisive: îngenunchierea definitivă a DNA, forţarea demiterii şefului Parchetului General, al cărui mandat expiră oricum în aprilie, şarjarea amnistiei şi graţierii, cu sfidarea întregii comunităţi europene. Direcţia e una singură: Dragnea, cazier curat înainte de alegeri. Debandada din economie şi sugrumarea Justiţiei reprezintă cocteilul otrăvit pe care Liviu Dragnea îl bagă pe gât României în 2019. Dragnea e ca înecatul care trage o ţară după dânsul. În câteva luni, România s-ar putea întoarce cu 20 de ani în urmă şi ne-ar trebui, după ce-l scoatem definitiv pe Dragnea din viaţa publică, încă 10 ani de-acum înainte să repunem instituţiile pe făgaşul statului de drept şi al unei democraţii autentice”, mai spune deputatul PNL Marius Bodea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *