Skip to content
Politică

Liderul PSD Bihor neagă zvonurile apărute în spațiul public: Nu mi-a propus nimeni șefia CNAIR!

Facebook

Liderul filialei PSD Bihor, Ioan Man, în exclusivitate pentru PSnews.ro, neagă zvonurile potrivit cărora s-ar pregăti pentru postul de șef al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), după ce Narcis Neaga și-a depus demisia.

CITIȚI ȘI: Narcis Neaga a demisionat de la conducerea CNAIR

CITIȚI ȘI: Ce salariu avea Narcis Neaga la CNAIR

„Eu? Nu am auzit acest subiect. Nici nu am avut discuții în sensul acesta. Nu mi-a propus nimeni, nu am discutat cu nimeni subiectul acesta. Neg informațiile apărute în spațiul media, a declarat liderul filialei PSD Bihor, Ioan Mang.

Profesor universitar și președinte al social-democraților Bihoreni, Ioan Mang a ocupat postul de ministru al Educației în cabinetul Victor Ponta timp de 8 zile, între 7 și 15 mai 2012.

Cu unul dintre cele mai scurte mandate din istoria Guvernului României, Mang a demisionat în urma unui scandal de plagiat în care a fost acuzat de furt intelectual în șapte articole publicate. Ulterior, Mang a fost sancționat cu avertisment scris și suspendarea pe o perioada de trei ani a dreptului de înscriere la un concurs în învățământul superior.

În calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor, Ioan Mang s-a întâlnit în urmă cu fix un an, în iulie 2018, cu Narcis Neaga în cadrul unei vizite de lucru a fostului șef CNAIR în teritoriu, organizată la invitația liderului PSD Bihor.

Amintim că directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Narcis Neaga, a anunţat marți seara că a decis, în urma unei discuţii cu preşedintele Consiliului de Administraţie, să renunţe la funcţie.

„Având în vedere importanţa dezvoltării infrastructurii rutiere pentru bunul mers al economiei româneşti şi faptul că pentru a reuşi să atingem cu succes acest obiectiv este nevoie de bună credinţă şi de colaborarea necondiţionată a tuturor factorilor de decizie din România precum şi în urma unei discuţii pe care am avut-o cu preşedintele Consiliului de Administraţie, Costin Mihalache, am decis să renunţ la funcţia de Director General al CNAIR S.A”, a afirmat Neaga într-un comunicat al companiei de drumuri.

Demisia lui Neaga vine și după ce premierul Viorica Dăncilă i-a cerut în repetate rânduri să facă un pas înapoi, iar Guvernul se pregătește numească miercuri un succesor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *