Președintele PSD Gorj, Mihai Weber, lansează un nou atac dur la adresa PNL și USR, acuzând actuala guvernare că pune întreaga povară a reducerii deficitului bugetar pe umerii românilor vulnerabili și ai clasei de mijloc, în timp ce protejează privilegiile celor care nu resimt criză.
„Dacă provoci un accident și apoi încerci să salvezi victimele, nu înseamnă că ești erou. Tot vinovat te numești!”, scrie Mihai Weber, într-o postare critică adresată partenerilor de guvernare.
Deputatul PSD reamintește că partidul său a susținut politicile menite să protejeze categoriile vulnerabile: creșterea pensiilor, alocațiile, plafonarea prețurilor la energie, dar și investiții fără precedent în toate domeniile.
„DA! PSD a făcut toate aceste „păcate” și beneficiarii sunt românii de rând, profesioniștii, inclusiv cei cu profesii liberale, care acum li se taie drepturile”, afirmă liderul social-democrat.
În opinia sa, actualii guvernanți continuă un dublu standard periculos: blochează proiectele de dezvoltare precum „Anghel Saligny” , dar mențin privilegiile celor care care nu simt criza.
Weber denunță ipocrizia celor care, deși au fost parte din executiv în ultimii cinci ani (PNL, USR și UDMR), dau acum vină pe PSD pentru toate eșecurile:
„Cât de prefăcuți și ipocriți să fiți să aruncați vina pe PSD, când voi ați fost la guvernare, împreună sau pe rând, în toți acești ani?!”
„Nu mai pozați în salvatori! A mai fost un Batman care a căzut în cap – tot de la voi, tot premier!”, mai afirmă Mihai Weber, cu referire ironică la fostul premier Florin Cîțu.
Deputatul PSD încheie apelând la responsabilitatea în luarea deciziilor economice:
„Toți suntem de acord că trebuie să luați măsuri pentru reducerea deficitului și eliminarea risipei.
Weber acuză că noua abordare guvernamentală a distrus tocmai politice eficiente, sociale și investiționale, care au adus echilibru și progres în ultimii ani.
STIRIPESURSE.RO prezintă mesajul integral al liderului PSD:
”Măsoară de 3 ori înainte să tai!
Admitem cu toții că sunt necesare măsuri care să contribuie la reducerea deficitului bugetar și să elimine risipa din anumite domenii. De aceea, la începutul acestui an a fost dată ordonanța care a cuprins un pachet de măsuri clare pentru atingerea acestui obiectiv, fără să afectăm investițiile, oamenii de rând și veniturile românilor.
Când vrei să vezi ce poate un partid, îl pui să guverneze!
Dacă provoci un accident, iar apoi încerci să salvezi victimele, nu se cheamă ca ești erou. Tot vinovat te numești!
Exact la o asemenea situație asistăm de câteva luni, de la numirea noului premier!
Auzim non-stop că România este într-o situație extrem de dificilă, iar românii (ATENȚIE !!! doar cei din clasa de mijloc și cei vulnerabili, nu toți) trebuie să fie înțelegători și să accepte reducerea salariilor, pensiilor, majorării prețurilor pe linie și așa mai departe!
Ni se spune tot timpul că de vină pentru această situație este PSD. Că noi suntem cei care am susținut majorarea veniturilor categoriilor vulnerabile, că noi am plafonat prețurile la energie și gaze, după ce Câțu de la PNL, împreună cu USR au aruncat țara în aer prin liberalizarea haotică a prețurilor la energie, că noi am dat pensii prea mari, alocații prea mari, salarii prea mari, că am provocat deficit bugetar prin realizarea unor investiții fără precedent în România ultimilor 35 de ani, în TOATE DOMENIILE DE ACTIVITATE!!!
DA! PSD a făcut toate aceste “păcate “, iar beneficiari sunt românii de rând și profesioniștii, inclusiv cei cu profesii liberale, cărora acum li se vor tăia aceste drepturi.
Domnilor de la PNL și USR, nu mizați pe faptul că electoratul are memorie scurtă și uită nenorocirile la care au fost supuși! Cât de prefăcuți și ipocriți să fiți să aruncați vina pe PSD pentru ceea ce s-a greșit în ultimii doi ani, când voi (PNL, USR si UDMR) ați făcut parte, împreună și pe rând, din guvern în ultimii cinci ani!!!
Acum nu faceți decât să luați de la cei vulnerabili și sa păstrați privilegiile celor care oricum nu resimt criza. De ce?! Pentru că nu vă pasă! Prin blocarea proiectelor de investiții din programul ”Anghel Saligny”, cel mai de succes program de dezvoltare a României, faceți cel mai mare rău țării și românilor, pe care îi pedepsiți pentru neputința și obsesia voastră de a raporta cifre frumoase cu orice sacrificiu!
Nu mai pozați în salvatori, că a mai fost un BATMAN care a căzut în cap, tot de la voi și tot premier.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News