Skip to content
Politică

Liga Aleșilor Locali, rezoluție pentru Iohannis și împotriva OUG pentru primari

Aleșii locali ai PDL și PNL și-au exprimat sprijiul în unanimitate pentru candidatura prezidențiabilului ACL la Președinție.

În cadrul întâlnirii Ligii Aleșilor Locali, în Brașov, aleșii locali au stabilit o rezoluție în șase puncte pentru susținerea lui Iohannis în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni. Totodată, aleșii locali ai PDL și PNL au adoptat o rezoluție împotriva ordonanței de urgență care permite primarilor schimbarea formațiunii politice fără a își pierde mandatul.

„Ne respectăm alegătorii, ne respectăm angajamentele şi nu ne plac târguielile politice (…) Toţi am candidat şi am câştigat cu un obiectiv clar: să facem lucruri bune pentru comunităţile noastre şi să schimbăm în bine viaţa românilor. Nu am candidat pentru a face jocurile politice ale Guvernului şi ale PSD, motiv pentru care dezavuăm încercarea acestora de a desconsidera voturile românilor şi de a racola, prin orice mijloace, aleşi locali de la toate forţele politice adversare. Ne vom lupta ca aceste alegeri să fie corecte (…) Observăm, foarte clar, motivele din spatele ordonanţei traseiştilor promovată de Guvernul Ponta. Vedem că, în spatele unor argumente perfide şi demagogice, în realitate stă un singur motiv ascuns – fraudarea alegerilor. Victor Ponta şi baronii PSD încearcă, prin controlul a cât mai mulţi primari şi consilieri locali, să îţi pună la punct mecanismul de fraudare. Indiferent de şantajele şi constrângerile la care va apela Guvernul, vom rămâne loiali electoratului care ne-a ales, proiectelor pe care le-am susţinut şi candidatului nostru, Klaus Iohannis. Victor Ponta şi PSD trebuie să înţeleagă că atunci când suntem ameninţaţi cu lipsa de fonduri, atunci când suntem ameninţaţi cu faptul că nu ne vom putea duce la bun sfârşit proiectele de investiţii, în realitate cei ameninţaţi cu adevărat sunt românii. Victor Ponta şi baronii PSD trebuie să înţeleagă că nu pe noi ne şantajează, ci îşi şantajează propriul popor. Avem încredere în electoratul român, avem încredere în Alianţa Creştin-Liberală şi în candidatul nostru, Klaus Iohannis. Victor Ponta trebuie să ştie că, în această toamnă, indiferent ce va face, tentaculele caracatiţei PSD se vor opri la intrarea în localităţile noastre’, se mai arată, printre altele, în rezoluţie, potrivit Agererpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *