Skip to content
Societate Sport

Liga Europa: Arsenal și Chelsea joacă finala de la Baku

Formaţia Arsenal Londra s-a calificat în finala Ligii Europa, după ce a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 4-2, echipa Valencia, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei.

Pentru Valencia a marcat Gameiro ’11, ’58, iar pentru Arsenal au înscris Aubameyang ’17, ’69, ’88 şi Lacazette ’50.

" "

Formaţia Chelsea a învins, joi seară, pe teren propriu, echipa Eintracht Frankfurt, scor 4-3, la loviturile de departajare şi s-a calificat în finala Ligii Europa. Meciul a fost arbitrat de o brigadă din România, cu Ovidiu Haţegan la centru.

La finalul celor 90 de minute de joc şi a celor două reprize de prelungiri, scorul a fost egal, 1-1, la fel ca şi în tur. Pentru Chelsea au marcat Loftus-Cheek ’28, iar pentru Eintracht a punctat Jovic ’49.

La loviturile de departajare pentru Chelsea au transformat Barkley, Jorginho, David Luiz şi Eden Hazard, în timp ce Azpilicueta a ratat.

Pentru Eintracht au transformat Haller, Jovic, De Guzman şi au ratat Hinteregger şi Paciencia.

Finala Ligii Europa va avea loc în data de 29 mai, la Baku.

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *