Ligia Deca a semnat contractul de finanțare pentru campusul de învățământ dual „Mehedințeanu Petroleum”

ligia-deca-media.pnl
Sursa foto: media.pnl.ro

Ligia Deca, ministra liberală a Educației a semnat astăzi, alături de președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, contractul de finanțare pentru campusul de învățământ dual „Mehedințeanu Petroleum”.

Liberala a afirmat că este un proiect de o importanță deosebită, întrucât, alături de partenerii economici și de Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, consorțiul va oferi tinerilor posibilitatea de a urma o rută duală completă.

„Asigur autoritățile publice, operatorii economici, unitățile și instituțiile de învățământ implicate în proiect de întreg sprijinul meu și al echipei Ministerului Educației pentru îndeplinirea obiectivelor pe care și le-au fixat. Nu este o misiune ușoară, însă cu siguranță împreună vom putea asigura tinerilor șansa de a-și dezvolta competențele necesare pentru integrarea pe piața muncii”, a declarat Ligia Deca.

În perioada următoare, ca urmare a suplimentării bugetului alocat acestei investiții din Planul Național de Redresare și Reziliență cu peste 250 de milioane de euro, Ministerul Educației va finaliza semnarea contractelor de finanțare pentru toate cele 29 de consorții eligibile.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: