Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, au semnat vineri, la Oradea, contractul de finanţare pentru Campusul Şcolar pentru Învăţământ Dual, o investiţie a Consiliului Judeţean Bihor, anunţă Consiliul Judeţean. Finanţarea pentru Campusul Şcolar pentru Învăţământ Dual va fi asigurată prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Proiectul are o valoare totală de 147.009.818,89 lei, cu TVA, echivalentul a peste 29 de milioane de euro, cu TVA.
Semnarea contractului a avut loc la Campus, unde au fost prezenţi şi primarul Municipiului Oradea, Florin Birta, rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, inspectorul şcolar general, Horea Abrudan, parteneri în acest proiect, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Mircea Mălan, şi reprezentanţii firmei de construcţii.
Potrivit CJ Bihor, campusul Dual reprezintă un parteneriat între învăţământul preuniversitar, învăţământul universitar, autorităţile publice locale şi mediul privat.
„Vedem practic cum ruta duală completă, adică apropierea şcolii de mediul privat, devine astăzi o realitate. Pentru noi este minunat că primul contract se poate semna în interiorul unui campus dual care este aproape gata. Aici este meritul autorităţilor publice locale din judeţul Bihor pentru faptul că mobilizarea a fost una deosebită, iar importanţa acestui subiect a fost înţeleasă cu mult înainte de lansarea liniei de finanţare dedicată. Este simbolic că semnăm astăzi primul contract aici, pentru că peste 40% dintre elevii înscrişi în ruta duală în România se regăsesc în judeţul Bihor”, a declarat Ligia Deca, ministrul Educaţiei.
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a precizat că ”este un moment important pentru învăţământul profesional din Oradea şi din judeţul Bihor”. Vreau să-i mulţumesc doamnei ministru Deca pentru că ne-a vizitat astăzi cu ocazia semnării contractului de finanţare şi pentru sprijinul acordat. Le mulţumesc, de asemenea, partenerilor noştri publici şi privaţi”, a spus Bolojan.
„Campus Oradea este un proiect important atât pentru dezvoltarea judeţului, cât şi pentru viitorul copiilor noştri. Ne dorim ca elevii să nu mai aleagă să îşi construiască un viitor dincolo de graniţele ţării, ci să rămână acasă, unde pot avea locuri de muncă ce le pot garanta venituri pentru un trai bun”, a declarat şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor.
Finanţarea pentru Campusul Şcolar pentru Învăţământ Dual va fi asigurată prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta 15 – Educaţie, Reforma 4 – Crearea unei rute profesionale complete pentru învăţământul tehnic superior. Consiliul Judeţean menţionează că proiectul are o valoare totală de 147.009.818,89 lei, cu TVA, echivalentul a peste 29 de milioane de euro, cu TVA iar contribuţia proprie a Consiliului Judeţean Bihor la valoarea eligibilă a proiectului este de 20.841.983,64 lei, fără TVA, reprezentând 20,01% din valoarea cheltuielilor eligibile.
În cadrul vizitei, ministrul Educaţiei a avut o serie de întâlniri cu angajatorii care fac parte din consorţiul pentru Campusul Şcolar, cu mediul universitar din Oradea şi mediul preuniversitar. Domeniile care vor putea fi studiate de elevii din clasa a IX-a sunt mecanică, construcţii, instalaţii şi lucrări publice, electromecanică, electronică şi automatizări şi chimie industrială.
Elevii vor beneficia de o bursă lunară cuprinsă între 400 şi 1.000 de lei, cazare gratuită, trei mese pe zi şi decontarea transportului. În Campus vor fi funcţionale laboratoare, ateliere de practică pentru diferite specializări, săli pentru învăţământul teoretic, un cămin pentru cazare cu o capacitate de 140 de locuri, o cantină, cabinete medicale, bazin de înot şi sală de sport.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News