Ligia Deca: Zece şcoli din România vor beneficia de formare şi de resurse la standarde europene

Sursa foto: Ligia Deca

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ligia Deca, a afirmat, luni, că, în cadrul unui proiect pilot, zece şcoli din România vor beneficia de formare şi resurse la standarde europene, iar acest lucru are ca scop dezvoltarea unui mediu sigur şi prietenos pentru elevi. Deca a explicat că, dacă rezultatele vor fi promiţătoare, programul va fi extins la nivel naţional. Ea a amintit şi de faptul că au fost iniţiate sau extinse în ultimul timp mai multe programe orientate spre integrarea educaţiei pentru un stil de viaţă sănătos în experienţa elevilor.

Ligia Deca a participat, luni, la evenimentul ”Viitorul se construieşte azi! Sănătatea unei naţiuni pleacă de la sănătatea copiilor noştri”.

”Un exemplu concret în acest sens este proiectul finanţat de Comisia Europeană, care a început de curând, marcând primul an de implementare cu asistenţă tehnică a UNICEF. În cadrul acestui proiect pilot, 10 şcoli din România vor beneficia de formare şi de resurse la standarde europene, având ca scop dezvoltarea unui mediu sigur şi prietenos pentru elevi. Dacă rezultatele vor fi promiţătoare, programul va fi extins la nivel naţional. De asemenea, vor fi elaborate ghiduri fundamentate ştiinţific pentru integrarea dezvoltării socio-emoţionale în predare şi în managementul clasei, promovarea utilizării sănătoase a tehnologiei şi formarea unui climat pozitiv şi sigur în şcoli. Toate aceste măsuri urmăresc crearea unui cadru educaţional incluziv care să sprijine elevii nu doar academic, ci şi din punct de vedere emoţional”, a afirmat Ligia Deca.

Ea a amintit că Ministerul Educaţiei a iniţiat proiecte pentru integrarea unui stil de viaţă sănătos în rândul elevilor.

”În ultimii doi ani, Ministerul Educaţiei a iniţiat sau a extins mai multe programe orientate spre integrarea educaţiei pentru un stil de viaţă sănătos în experienţa elevilor române, atât la nivel teoretic cât şi practic. Planurile cadru şi programele şcolare pentru gimnaziu aduc o nouă perspectivă asupra stilului de viaţă sănătos, atât prin conţinuturi, cât şi prin metodele de predare. Avem disciplina Consiliere şi Orientare care include ca tematică obligatorie toate elementele care ţin de educaţie pentru sănătate”, a mai transmis ministrul Educaţiei.

Ligia Deca a mai amintit că a recomandat unităţilor şcolare ca în cadrul Săptămânii Altfel să abordeze teme legate de adoptarea unui stil de viaţă sănătos.

”Conform noii legii a învăţământului preuniversitar, tema educaţiei privind sănătatea, alături ca altele cea educaţiei pentru alimentaţie sănătoasă sau egalitatea de şanse, se vor regăsi în planurile cadru de învăţământ şi în programele şcolare pentru discipline de studiu şi modulele de pregătire obligatorii din învăţământul preuniversitar. De altfel începând cu anul şcolar trecut, 2023-2024, am recomandat şcolilor ca în cadrul Săptămânii Altfel să abordeze teme de interes strâns legate de educaţia pentru un stil de viaţă sănătos, precum prevenirea consumului de alcool, droguri şi alte substanţe psihoactive în rândul copiilor şi tinerilor, reducerea obiceiurilor alimentare nesănătoase, a sedentarismului şi a utilizării excesive a tehnologiei precum şi dobândirea de competenţe, abilităţi pentru reacţii adecvate în situaţii de urgenţă, cum ar fi cutremurele, accidentele, incendiile”, a mai afirmat  Ligia Deca.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: