Skip to content
Sport

Limba chineză, introdusă în şcoli

Ministerul Educaţiei va introduce, opţional, limba chineză în mai multe unităţi şcolare.

Chineza este cea mai vorbită limbă din lume, o folosesc aproximativ 1,2 miliarde de persoane. Aceasta este limbă oficială nu numai în Republica Populară Chineză, dar şi în Taiwan şi Singapore. De asemenea, chineza, incluzând toate dialectele sale (mandarina, cantoneza, taivaneza ş.a), este vorbită şi de comunităţile din alte 28 de ţări.

În România, din punct de vedere comercial, există peste zece mii de firme cu acţionari chinezi. Aceştia au o pondere de mai puţin de 1% din totalul investiţiilor străine în România. China este principalul partener comercial al României în zona asiatică. În primele şapte luni ale anului, schimburile comerciale româno-chineze au fost de peste 2 miliarde de dolari.

Cunoștințele economice și comunitatea puternică de firme chinezești din sectorul 2 ne-au determinat să o alegem ca limbă de studiu pentru elevii noștri”, a spus Mihaela Iacoban, directorul Liceului A. D. Xenopol.

La liceu predă unul dintre cei doar cinci profesori din Bucureşti. „Eu am avut surpriza să îi văd mai atrași de cursurile de limba chineză, decât de franceză, să zicem. Li se pare că este ceva nou, exotic, sunt mai curioși să afle lucruri și despre limbă, dar și despre cultura chineză”, a spus Doina Leontescu, profesor de limba chineză.

Profesoara este ajutată uneori de vorbitori nativi, de la Institutul Chinez ” Confucius”.

„În prezent sunt profesorii noştri de aici, sunt voluntari veniţi din China să predea limba chineză şi în timpul lor liber, adică pe lângă grupele deja stabilite la institut se duc şi acolo să predea limba chineză. Predarea se face în limba engleză, pentru că ele fiind native, nu au avut pregătire pentru limbă română.

Ministerul Educaţiei va semna un acord cu autorităţile din China. Profesorii români vor primi burse timp de doi ani, în China.

Având în vedere evoluția economică din ce în ce mai puternică a Chinei, analiștii consideră că în câțiva ani, limba chineză va deveni la fel de importantă ca limba engleză”, a spus Corin Diaconu, specialist în resurse umane, informează digi24.ro.

Totuşi, pentru a citi un ziar chinezesc, trebuie să cunoşti cel puţin 3.000 de semne.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *