PSnews

Ediția de București

Lista cadourilor de la Firea continuă: cât vor primi copiii pentru rechizite

bucurestiul.ro

Primăria Capitalei vrea să ofere un ajutor financiar copiilor din învăţământul primar şi gimnazial pentru achiziţionarea de rechizite, cărţi şi papetărie, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) care va avea loc joia viitoare.

Mai exact, Gabriela Firea dorește să acorde un ajutor de 450 de lei. Suma ar urma să reprezinte decontarea cheltuielilor cu produsele şcolare şi se va oferi o dată pe an şcolar celor cu venit pe membru de familie mai mic de 1.900 de lei, în baza unei dovezi a plăţii. Municipalitatea speră că în acest fel va fi prevenit abandonul şcolar, informează news.ro.

În expunerea de motive semnată de primarul Gabriela Firea se arată că, în România, 1,5 la sută dintre elevii din învăţământul primar şi gimnazial renunţă la şcoală, iar 7,9 la sută dintre persoanele înscrise în instituţiile postliceale părăsesc sistemul de educaţie. Ţara noastră s-ar situa pe locul al treilea în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte părăsirea timpurie a şcolii.

„Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea contemporană, pentru că în ziua de azi nu contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine: atât copiii, cât şi elevii nu mai consideră şcoala un viitor”, se arată în proiectul de hotărâre.

Municipalitatea vrea să prevină abandonul şcolar prin acordarea unui sprijin financiar în valoare de 450 de lei copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani. Suma ar urma să se acorde o dată pe an şcolar (septembrie – iunie) celor care au un venit pe membru de familie mai mic de 1.900 de lei. Banii ar reprezenta, de fapt, o decontare a cheltuielilor părinţilor cu rechizitele copilului.

Astfel, pentru a beneficia de aceşti bani, părinţii trebuie să transmită la dosarul de solicitare dovada plăţii în original, respectiv factura şi bonul fiscal ştampilat. Dovada plăţii trebuie să provină de la furnizori autorizaţi, arată Primăria Capitalei. Părinţii trebuie să locuiască în Bucureşti de cel puţin şase luni sau să aibă reşedinţa aici, iar copilul trebuie să fie înscris la o şcoală din Capitală.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi