Premierul Victor Ponta a admis în acest weekend că ar exista încă un alt posibil candidat pentru funcția de comisar european din partea României.
„Din acest punct de vedere, am avut o singură discuţie, cu mult timp în urmă, cu preşedintele Băsescu şi cu preşedinţii celor două Camere, motiv pentru care prima propunere pe care am făcut-o a fost aceea de a păstra portofoliul Agriculturii pentru domnul Dacian Cioloş. În momentul în care preşedintele Comisiei, domnul Juncker, mi-a comunicat faptul că, nu doar pentru România, ci şi pentru alte ţări, păstrarea portofoliului deţinut în Comisia anterioară este foarte, foarte puţin probabilă, evident că am discutat cu domnia sa în dorinţa de a obţine un portofoliu cât mai bun pentru un comisar român”, a declarat Victor Ponta.
În acest context, în rândurile PSD se pare că postul de comisar european face cu ochiul mai multor lideri. În poll-position pentru poziția de comisar european se află europarlamentarul Corina Crețu, care și-ar dori să aibă un portofoliu care să gestioneze intervențiile în caz de dezastre naturale, informează cei de la evz.
Acest post de comisar european ar fi vizat și de ministrul de Externe, Titus Corlățean, precum și fostul șef al diplomației Mircea Geoană. Atât Corlățean, cât și Geoană ar urmări să ocupe poziția de înalt reprezentant pentru politica externă a Uniunii Europene, post ocupat acum de baroneasa Catherine Ashton.
Pe aceeași listă a doritorlpr, cu șanse mai mici ce-i drept, ar fi și actualul ministru delegat al Energiei, Răzvan Nicolescu. Acesta a avut deja o experință bună la Bruxelles, din 2010 până în 2014, ca președinte al Consiliului de Administrație la Agenţia Europeană pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare în Energie. Portofoliul de comisar european pentru Energie este considerat mult prea mare și mult prea important pentru a reveni unei țari precum România.
În același timp, Președintele Traian Băsescu și-a reiterat zilele trecute susținerea publică pentru actualul comisar, Dacian Cioloș. „Eu cred că ar fi o mare greșeală ca România să nu-și mențină propunerea pentru Cioloș (…) Este comisarul care poate face bine foarte multor ţări prin modul cum redistribuie resursele financiare, pentru subvenţii, plăţi directe, pentru diverse programe prioritare”, a explicat șeful statului. El a amintit că Agricultura este comisariatul care gestionează cel mai mare buget.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News