Lista finală. Cu cine merge alianța PNL-PSD la alegerile europarlamentare: studii, experiență, avere

Sursa foto: Facebook

Coaliția PSD-PNL a publicat lista de candidați pentru alegerile europene. În ultimul moment, primul candidat de pe listă s-a retras. Ramona Chiriac a anunțat joi că se va retrage din cursă din motive personale. Ea renunțase anterior la funcția de șef al Reprezentanței Comisiei Europene la București pentru a candida.

Lista comună PSD-PNL se bazează pe principiul fermoar, unde locurile se alternează între cele două partide. Candidații sunt: Mihai Tudose (PSD), Rareș Bogdan (PNL), Gabriela Firea (PSD), Dan Motreanu (PNL), Claudiu Manda (PSD), Adina Vălean (PNL), Victor Negrescu (PSD), Daniel Buda (PNL), Vasile Dîncu (PSD), Maria Grapini (PSD), Siegfried Mureșan (PNL), Gheorghe Cîrciu (PSD), Mircea Hava (PNL), Dragoș Benea (PSD), Gheorghe Falcă (PNL), Virgil Popescu (PNL), Dan Nica (PSD), Alexandru Muraru (PNL), Mara Mareș (PNL).

Cu cine merge alianța PNL-PSD la alegerile europarlamentare

Mihai Tudose

Europarlamentar, ales din partea PSD, membru al Comisiei pentru comerț internațional din Parlamentul European.

A fost ales deputat al României (Brăila) în cinci mandate consecutive. A fost parlamentar timp de 19 de ani (2000-2019), pentru că în ultimul mandat și-a dat demisia cu un an mai devreme, ca să candideze pe listele pentru alegerile europarlamentare.

A intrat în politică încă din 1992, ca membru FDSN. A fost ales prima dată pe listele PDSR, transformat în PSD. În 2019 a trecut la PRO România, dar s-a întors în PSD.

A fost al 66-lea prim-ministru al României, din 29 iunie 2017 până la demisia sa, în 16 ianuarie 2018.

Mihai Tudose
Ssrsa foto: Inquam / Sabin Cirstoveanu

A deținut și două mandate de ministru al Economiei, în 2014-2015 și pentru câteva luni în 2017.

În ceea ce privește studiile sale, acestea au venit, în mare parte, abia după ce a devenit deputat. Potrivit CV-ului, a absolvit în 1995, Facultatea de Științe Juridice și Administrative a Universității Creștină Dimitrie Cantemir, București (privată). După ce fusese deja ales deputat, a început un curs postuniversitar, „Management și gestiunea afacerilor”, în cadrul Facultății de Științe Economice a Universității „Dunărea de Jos” din Galați (2001). În 2002 a urmat un curs de specializare la Bruxelles, referitor la controlul parlamentar al forțelor armate NATO. Au urmat diferite cursuri în domeniul securității naționale, apoi, în perioada 2006-2007, un master în „Politici Economice Europene” la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București. În al treilea mandat de deputat, adică în 2010, a obținut titlul de doctor în Științe Militare și Informații, protecția infrastructurilor critice, conferit de Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” (ANIMV), academia SRI. Ulterior, a fost angajat ca lector și conferențiar universitar la aceeași Academie.

Rareș Bogdan

Este unul dintre cei 4 prim-vicepreședinți ai PNL și se află la orimul mandat de europarlamentar în Parlamentul European. A absolvit Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și a început să lucreze în presă în 2004, ca fondator al cotidianului Ziua de Cluj. A devenit apoi asociat cu postul de televiziune Realitatea TV.

Rares Bogdan
Sursa foto: captură video

Gabriela Firea

Este o politiciană și fostă jurnalistă română a grupului de presă Intact, deținut de Dan Voiculescu. Membră a Partidului Social Democrat din august 2012. A obținut un loc în Senat, în Colegiul 1 – Ilfov, la alegerile din 9 noiembrie.

Fost Primar general al Municipiului București între anii 2016-2020. A fost ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse în Guvernul Nicolae Ciucă. Senator în mandatul 2020-prezent.

Gabriela Firea
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București. Deține, împreună cu soțul său, Constantin Pandele, mai multe terenuri (dintre care unul de 60.000 de metri pătrați) și are bijuterii și tablouri în valoare declarată de aproape 250.000 de euro.

Dan Motreanu

Prim-vicepreședinte PNL, Dan Motreanu, este din 2019 și membru al Parlamentului European. A absolvit în anul 1995 Facultatea de Litere și Filozofie-Istorie din cadrul Universității de Vest din Timișoara. După absolvirea facultății, a lucrat ca profesor de istorie și cultură civică la Alba Iulia (1995-1997) și ca redactor la ziarul Observator și corespondent al agenției de știri Mediafax în jud. Alba (1996-1997).

În anul 1997, este numit ca expert parlamentar. În paralel, își continuă și studiile, absolvind cursul postuniversitar la distanță de „Dezvoltare a Abilităților Antreprenoriale” organizat de Universitatea Neuchatel (Elveția) și de Fundația Româno-Elvețiană (1998). Între anii 1998-1999, urmează cursuri de pregătire privind derularea fondurilor europene organizate de Comisia Europeană. Apoi, în anul 2000, a absolvit cursuri postuniversitare la Facultatea de Științe Politice și Administrative din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, obținând diploma de „Manager în Administrația Publică”.

Sursă foto: media.pnl.ro
Sursă foto: media.pnl.ro

A fost deputat în perioada 2004-2016 (trei mandate). A obținut primul mandat pe listele Alianței DA, în circumscfripția București, iar pe următoarele două le-a câștigat în Călărași.

Din 2019 este membru al Parlamentului European, vicepreședinte al Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI), membru al Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor (IMCO), membru al Comisiei de anchetă privind protecția animalelor în timpul transportului și membru supleant al Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI).

Claudiu Manda

Este membru PSD și președinte al filialei județene Dolj a partidului de mai bine de 10 ani. A intrat în Parlamentul României în 2004 și a trecut și pe la Camera Deputaților și pe la Senat.

Între 2017 și 2019 a fost președinte al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității S.R.I..

Iar între 2018 și 2019, președinte al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului privind analizarea și actualizarea cadrului normativ cu incidență în domeniul securității naționale.

Claudiu Manda

Din 2020, reprezintă PSD la Parlamentul European. Este căsătorit cu Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei.

Din anul 1994 până în anul 1998, Claudiu Manda a studiat la Universitatea din Craiova, Funcția de Științe Economice, Secția Contabilitate și Informatică de Gestiune. De asemenea, între anii 2002 și 2003, el a studiat la Școala Academică Postuniversitară ”Ovidiu Șincai”, specializarea Management Politic, lucrare de disertație cu titlul: ”Resurse financiare pentru sustenabilitatea politicilor publice”. În anul 2005, soțul fostului ministru al Muncii a absolvit Colegiul Național de Apărare, iar în anul 2011, a finalizat studiile Colegiului Național de Informații.

Adina Vălean

Este matematician de formație, cu studii postuniversitare în Conducerea Securității și Apărării Naționale și un master de Studii de integrare europeană și securitate. Până în 1997 a fost profesor de matematică. În 1997 a devenit director pentru relația cu Direcțiile Județene pentru Tineret și Sport și ONG de tineret în Ministerul Tineretului și Sportului. Din 1999 până în 2001 a lucrat în organizații non-guvernamentale, ca director de programe al Asociației Române pentru Libertate și Dezvoltare și ca director general al Fundației “Institutul pentru Liberă Inițiativă”. A intrat în PNL în 1999.

Aleasă în Parlamentul European în data de 7 iunie 2007 pe lista Partidului Național Liberal, Adina Vălean a fost membru în Comisia pentru industrie, cercetare și energie, Comisia temporară pentru schimbările climatice, Delegația pentru relațiile cu țările din Europa de Sud-Est și membru supleant în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne.

Adina Vălean / Facebook Adina Vălean
Sursa foto: Facebook / Adina Vălean

Adina Ioana Vălean a fost vicepreședinte al Alianței Liberalilor si Democraților pentru Europa (ALDE – grupul liberal). În cele nouă luni până în martie 2010 a participat la 24 din cele 37 de ședințe în plen. În perioada menționată a pus două întrebări, a avut două propuneri de rezoluție, cinci intervenții plenare, două amendamente și a elaborat un raport.

În aprilie 2007, Adina Vălean a devenit vicepreședinte al grupului ALDE din Parlamentul European. Propunerea făcută de liderul ALDE, Graham Watson, a fost votată în unanimitate de colegii din grup.

Între 2014-2017, Adina Vălean a fost vice-președinte al Parlamentului European, din partea Grupului Partidului Popular European (PPE). A fost membru al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie și membru al Delegației pentru relațiile cu Statele Unite ale Americii, precum și membru supleant în Comisia pentru comerț international. Proiectele ei s-au axat pe telecomunicații, energie și industrie. Activitatea sa din acea perioadă s-a concentrat pe două inițiative majore ale Comisiei Europene: Piața Unică Digitală și Uniunea Energetică.

Începând cu decembrie 2019 Adina Vălean este comisar european pentru transporturi în comisia von der Leyen.

Victor Negrescu

Este cadru universitar și om politic de stânga, fost ministru delegat pentru afaceri europene (iunie 2017 – noiembrie 2018) și membru al Parlamentului European (iulie 2014 – iunie 2017, februarie 2020 – prezent). La 1 februarie 2020, Victor Negrescu a preluat mandatul de europarlamentar, ca urmare a faptului că România a obținut, după Brexit, un nou mandat în Parlamentul European.

Este vicepreședintele Comisiei pentru cultură și educație, raportor al Comisiei pentru Cultură și Educație privind construirea politicii în domeniul educației digitale, și membru în Comisia pentru bugete, activând în Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul European.

Victor Negrescu
Sursa foto: Facebook / Victor Negrescu

Victor Negrescu a terminat studiile preuniversitare în străinătate, în cadrul Longchamp School – Bruxelles, Belgia (1997-1998), Notre Dame des Champs Institute – Bruxelles, Belgia (1998-2001), „Victor Duruy“ Highschool – Paris, Franța (2001-2004). Este licențiat în științe politice în cadrul Universității București în anul 2008 și masterand în afaceri europene și internaționale al Universității Pierre Mendes France / IEP Grenoble grație unei burse a Agenției Universitare a Francofoniei. Doctoratul în științe politice și afaceri europene îl obține în anul 2011, în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative după parcurgerea unui stagiu academic la Colegiul European din Bruges. Tema lucrării de doctorat, prima cu acest profil din România, este intitulată „Politicile europene de cooperare pentru dezvoltare: între relații publice internaționale și politici publice”. În anul 2012 obține un MBA din partea Academiei de Studii Economice și CNAM Paris. În ultimii ani, Victor Negrescu a urmat mai multe programe de formare oferite de Departamentul de Stat al Statelor Unite, Friedrich Ebert Stiftung, Foundation for European Progressive Studies, Institutul Renner, HarvardX sau MITx.

Daniel Buda

Este vicepreședintele Comisiei de Agricultură din Parlamentul European. Este absolvent al Facultăţii de Zootehnie din cadrul Universităţii de Ştiinţe (1994) şi al Facultăţii de Drept, Universitatea ”Babeş-Bolyai” (1997). Doctor în Filosofie al Universităţii ”Babeş-Bolyai” (2006). În completarea studiilor a efectuat stagii de perfecţionare pe probleme de administraţie publică la University of Albany (New York, SUA, 2000) şi la Michigan State University (2001, 2005).

A fost inspector în cadrul Direcţiei de protocol, secretariat, relaţii externe, mass-media – Primăria municipiului Cluj-Napoca (1995 – 1997), avocat în cadrul Baroului de avocaţi Cluj (1998 – 2007), asistent universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative, Universitatea ”Babeş-Bolyai” (1998 – 2004), lector universitar, Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Cluj-Napoca (2005 – prezent). În cadrul alegerilor legislative din decembrie 2004, fost ales deputat în circumscripţia electorală nr. 13 Cluj, pe listele Alianţei Dreptate şi Adevăr PNL-PD. A fost membru al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, secretar al Comisiei pentru Regulament şi vicelider al grupului Parlamentar al PDL (2004 – 2009).

Sursa foto: Inquam Photos / Dan-George Porcuțan

A obţinut un nou mandat în decembrie 2008, pe listele Partidului Democrat Liberal. A fost preşedinte, Comisia Juridică, de disciplină şi Imunităţi, Camera Deputaţilor, preşedinte Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României, preşedinte, Comisia specială comună pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgenţă, a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului civil şi a Codului de procedură civilă, preşedinte, Subcomisia de Cod civil şi Cod de procedură civilă, membru în Comisia comună specială pentru analizarea crizei intervenite în funcţionarea justiţiei. La 25 mai 2014 a fost ales în Parlamentul European pe listele Partidului Democrat Liberal. În 2019 a obținut un nou mandat în Parlamentul European, acesta fiind pe listele PNL.

Vasile Dîncu

Sociolog și politician social-democrat, ministrul Apărării în Guvernul Nicolae Ciucă (din noiembrie 2021). Senator în legislatura 2020-2024.

În legislatura 2004-2008 a fost membru al Senatului României, ales în județul Cluj pe listele PSD.

În guvernul condus de Adrian Năstase (28 decembrie 2000 – 21 decembrie 2004), a fost ministru al informațiilor publice. Între 17 noiembrie 2015 și 4 ianuarie 2017 a fost ministru al administrației și dezvoltării regionale în guvernul Dacian Cioloș.

Foto Calea Europeana

Biografia sa arată că a înființat și condus institutul de sondare IRES. În perioada 2012-2016 a fost membru al Comisiei de Sociologie, Științe Politice și Administrative, CNATDCU (Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare), responsabil cu cercetarea acuzelor de plagiat.

Potrivit CV-ului, este licențiat în filosofie și doctor în sociologie.

Are un blog pe care scrie încă din 2007.

Maria Grapini

A deținut funcția de ministru delegat pentru IMM-uri în Cabinetul Ponta II, iar din 2014 este deputat în Parlamentul European.

Maria Grapini a absolvit Liceul Teoretic din Berești în 1973, iar apoi a urmat Institutul Politehnic „Gheorghe Asachi” din Iași, Facultatea de Textile, specializarea „Tehnologia Mecanică a Filării și Țeserii”, pe care l-a absolvit în 1978.

După absolvirea facultății și până în 1989 a lucrat în cadrul Întreprinderii Textile „Garofița” din Timișoara pe diferite posturi. Între 1995 și 2012 a fost președinte al Consiliului de Administrație și director general al SC Pasmatex SA. De asemenea, între 1998 și 2012 a fost președinte al Consiliului de Administrație al SC Pasmatex Conf International SA, firmă specializată în producția de lenjerie pentru Triumph International AG.

Maria Grapini

Maria Grapini a reușit să intre în folclorul urban din cauza deselor greșeli de ortografie pe care le-a făcut de-a lungul timpului, în special în postările de pe contul său de Facebook. În acest sens, în iulie 2015 a fost lansată o aplicație online, numită ironic GRAPINIzer, care oferă utilizatorilor posibilitatea să introducă într-o căsuță un text corect gramatical, în limba română, iar ulterior, cu ajutorul opțiunii „grapinize”, să vadă cum arată textul în varianta „grapinizată”.

Siegfried Mureșan

A absolvit Academia de Studii Economice din București în anul 2004. A continuat studiile cu un Master în Științe Economie și Management la Universitatea Humboldt din Berlin pe care l-a finalizat în anul 2006. După terminarea studiilor, Siegfried Vasile Mureșan a primit o bursă din partea Parlamentului Germaniei pentru a face parte din programul internațional de stagii al Bundestag-ului. După stagiu, a fost numit consilier al președintelui Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului Germaniei, Gunther Krichbaum, funcție pe care a deținut-o timp de trei ani. În 2009 s-a mutat la Bruxelles, unde a lucrat în Parlamentul European până în 2011.

În anul 2011 obține prin concurs postul de consilier politic pentru probleme economice și sociale al Partidului Popular European (PPE), iar în ianuarie 2014 devine consilier politic principal al PPE. Tot în 2014 se înscrie în Partidul Mișcarea Populară și este ales președinte al organizației de tineret. Candidează la alegerile europarlamentare din 25 mai 2014, situându-se pe poziția a doua pe listele PMP. În urma alegerilor, obține un mandat de cinci ani în Parlamentul European. În noua configurație a legislativului european, este ales vicepreședintele Comisiei pentru bugete, membru supleant în Comisia pentru afaceri economice și monetare și membru în Delegația Comisiei parlamentare de cooperare UE – Republica Moldova. În 22 ianuarie 2015, președintele Partidului Popular European, Joseph Daul, anunța că Siegfried Vasile Mureșan a fost desemnat purtătorul de cuvânt politic al PPE. Începând cu data de 7 mai 2018, se alătură Partidului Național Liberal, cel mai mare partid membru al PPE din România.

Siegfried Mureşan
Sursa foto: Siegfried Mureşan

La scurt timp după alegeri, în data de 5 iunie 2019, Siegfried Vasile Mureșan a fost votat vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European, cel mai mare grup politic din legislativul european, cu 141 de voturi din 158 de voturi valabil exprimate.

În data de 19 septembrie 2019, Grupul PPE din Parlamentul European a hotărât că Siegfried Vasile Mureșan, în calitate de vicepreședinte, va coordona activitatea grupului în domeniile buget, dezvoltare regională, agricultură și control bugetar. În octombrie 2021, Mureșan a fost reales în funcția de vicepreședinte al Grupului PPE.

Dragos Benea

Europarlamentarul și președintele PSD Bacău Dragoș Benea a fost numit noul coordonator al organizației județene a PSD Vaslui după ce fostul lider al filialei, Dumitru Buzatu, a fost arestat preventiv într-un dosar de luare de mită.

Conform unui CV publicat pe site-ul Parlamentului European, Dragoș Benea a absolvit Facultatea de Litere a Universității Bacău în 1999, pentru ca mai apoi să lucreze la ziarul Deșteptarea.

Dragoș Benea

La finalul anului 2016, după trei mandate la fruntea CJ Bacău, Benea a mers la București pentru o funcție de senator, însă a renunțat cu un an înainte de expirarea mandatului pentru a candida la europarlamentarele din 2019.

 Mircea Hava

Inginer și membru al Parlamentului European. Hava a fost ales în Parlamentul European pe lista Partidului Național Liberal.

În 1975 a absolvit liceul în orașul său natal, iar în 1981 a studiat tehnologia chimică la Institutul Politehnic „Traian Vuia” la Timișoara. Mai târziu a fost educat în administrație și management. Din 1981 până în 1991 a lucrat ca inginer chimist și manager de secțiune al unei companii chimice. În 1990 a fost printre fondatorii structurilor locale ale Partidului Democrat (transformat în Partidul Democrat Liberal în 2007). În 2003, a devenit membru al biroului permanent al partidului său. Ulterior s-a alăturat Partidului Național Liberal.

Sursa foto: Mircea Hava

Hava a fost primar al municipiului Alba Iulia timp de 25 de ani, în 1991 și 1992 și apoi din 1996 până în 2019. În 2004 a fost reales cu peste 70% din voturi.

 Gheroghe Cârciu

Este șeful Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Secretarul de stat a absolvit Facultatea de Științe Economice, Universitatea Europeană Drăgan, din Lugoj, și deține o diplomă de licență în Finanțe – Bănci. Diploma de la Universitatea din Lugoj a obținut-o în 2021, la aproape 30 de ani după terminarea liceului. Cârciu subliniază că după terminarea liceului s-a stabilit în Franța, dar în 2020, a candidat din partea PSD pentru o primărie din Satu Mare. A pierdut.

Actualul secretar de stat de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a intrat în politică în Partidul Ecologist Român, condus de fostul jurnalist Radu Moraru. În 2014, el a candidat pentru o poziție de europarlamentar din partea PER. În campanie, o contracandidată l-a acuzat că nu știe să vorbească corect românește, potrivit portalsm.

Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Sursa foto: Inquam / Sabin Cirstoveanu

În declarația de avere, secretarul de stat instalat de PSD la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a trecut că și-a cumpărat un automobil marca Bentley în 2017. La capitolul proprietăți, Cârciu care un apartament în Satu Mare, cumpărat în 2013, și o casă de locuit, de 161 mp, cumpărată în Franța la Meulan, nordul Franței, în apropiere de Paris.

În conturi, liderul PSD Diaspora are cu puțin peste 33.000 de euro și 75.000 de lei. În categoria împrumuturi, plasamente, părți sociale în firme, se regăsesc cele mai mari sume: peste 1.5 milioane de euro la SAS Lion 48 (acțiuni sau părți sociale) și aproape un milion de lei, împrumut acordat în nume personal, către SC Lion de Bucovina. Ultima firmă apare în documentele contabile cu doar doi angajați și fără profit.

Oficialul guvernamental are datorii la două bănci din Paris: una de 420.000 de euro pentru perioada 2021 – 2041 și alta de 33.000 de euro pentru intervalul 2020 – 2029.

Ca secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, secretarul de stat încasează lunar 16.640 de lei (aproximativ 3.350 de euro).

Gheorghe Falcă

Absolvent al Facultăţii de Construcţii, specialitatea Drumuri, din cadrul Institutului Politehnic Traian Vuia din Timişoara, a activat ca specialist în construcţii în mai multe companii naţionale de profil.

Gheorghe Falcă
Sursa foto: Gheorghe Falcă

Experienţa profesională şi managerială în domeniu îl recomandă, în anul 2000, pentru a fi ales vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad. Apoi, din anul 2004, devine primar al Aradului șu ulterior ajunge europarlamentar. Activitatea politică a lui Gheorghe Falcă începe odată cu mişcările revoluţionare din Timişoara, la care participă direct. După 22 Decembrie 1989, ia parte la schimbarea structurilor politice din oraşul natal, Brad. Este ales, în 1990, membru al CFSN şi în conducerea Facultăţii de Construcţii din Timişoara. În 1995, devine membru al Partidului Democrat, în 1996 este ales preşedinte al Organizaţiei de Tineret municipale, în 1996, al celei judeţene, iar doi ani mai târziu, al Organizaţiei de Tineret naţionale. În anul 2000 devine vicepreşedinte al Partidului Democrat, filiala Arad, iar între 2003 şi 2011 activează ca secretar executiv al Biroului Permanent Naţional al Partidului Democrat (ulterior, Partidul Democrat-Liberal).

Virgil Popescu

Deputat român, ales în legislaturile 2016-2020 și 2020-2024, a ocupat funcția de ministru al Energiei între 4 noiembrie 2019 până pe 15 iunie 2023.

A mai deținut funcție de conducere la Ministerul Economiei, fiind secretar de stat în perioada noiembrie 2013-februarie 2014. Este doctor în științe economice și absolvent al Colegiului Superior de Securitate Națională și Colegiului Național de Apărare. Are o avere însemnată.
Potrivit CV-ului său, este conferențiar universitar, începând cu 2008, la Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor. În 2016 a fost ales deputat. Este vicepreședinte în comisia pentru industrii din Camera Deputaților.
În perioada august 2013-octombrie 2013 a fost vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. În perioada 2007-2008 a fost secretar de stat la Departamentul pentru Dialog Social din cadrul Guvernului.

Între 2001 și 2008 a fost lector universitar la Universitatea din Craiova. Între 1997 și 2001 a fost director la Petrom, sucursala PECO Mehedinți. Între 1993 și 1997 a fost asistent universitar la Universitatea din Craiova.

VIRGIL POPESCU/FACEBOOK
VIRGIL POPESCU/FACEBOOK

Studii: Are o diplomă de inginer obținută la Facultatea de Automatică din București, o diplomă de doctor obținută la Universitatea din Craiova, Facultatea de Științe Economice, și o diplomă de master la Universitatea din Craiova.

De asemenea, are o diplomă de absolvire în 2006 a unui curs de securitate și apărare națională la Colegiul Național de Apărare, Universitatea Națională de Apărare “Carol I”. O diplomă asemănătoare a fost obținută și în 2008 la Colegiul Superior de Securitate Națională, Academia Națională de Informații Mihai Viteazu.

Dan Nica

Este negociatorul Parlamentului European pentru Actul European privind Semiconductorii și, totodată, coordonatorul S&D în Comisia europarlamentară pentru Industrie, Cercetare și Energie. Este în Parlamentul European din 2014.

A absolvit în 1985 Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din Iaşi, specializându-se în domeniul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor la mai multe cursuri urmate în Franţa, Austria, Suedia, Canada.

În perioada 2004-2005 a fost membru al Biroului Coordonator al PSD, iar din 2003 şi până în prezent, preşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Galaţi. Între 1999 şi 2004 a fost membru în Biroul Executiv Central al PSD.

Dan Nica
Dan Nica/ Sursa foto: antena3.ro

Dan Nica a mai deţinut, în perioada 2000-2004, funcţia de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, în Guvernul condus de Adrian Năstase. În Guvernul Boc I, PDL-PSD, Dan Nica a deţinut funcţia de vicepremier şi ministru al Administraţiei şi Internelor. El a fost validat în februarie 2009 la conducerea MAI, după demisia lui Liviu Dragnea şi a deţinut această funcţie până la sfârşitul lunii septembrie 2009.

Alexandru Muraru

Este Președintele PNL Iași și deputat în Parlamentul României unde activează în Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI.

Sursa foto: Facebook

A fost consilier la Cancelaria Prim‑ministrului (2005‑2009), director general al Institutului National al Patrimoniului (2013‑2014) şi membru în conducerea Societății Române de Radiodifuziune (2014‑2020). Pentru pozițiile sale publice şi lucrările despre regalitate, a fost decorat de două ori de MS Regele Mihai I al României cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate (2008) şi cu Ordinul „Coroana României” în grad de Ofiţer (2015).

Mara Mareș

Preşedinte al Organizaţiei de Tineret a PNL – TNL și deputat în Parlamentul României. Aceasta l-a înlocuit pe Pavel Popescu, care a demisionat din Parlament după ce a fost votat de forul legislativ în funcţia de vicepreşedinte la ANCOM.

Sursa foto: TNL

În 2021, preşedintele TNL, Mara Mareş a fost numită consilier de stat în Cancelaria premierului Florin Cîţu.

După ce a studiat până în clasa a 10-a la Colegiul „Doamna Stanca” din Făgăraş, Mara a ajuns la un liceu din Oxford, apoi şi-a continuat studiile la Londra, la King’s College, University of London, în prezent fiind masterandă în politici publice europene la University College London.

În 2016, la doar 24 de ani, Mara devenea cel mai tânăr deputat PNL.

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: