Lista județelor și orașelor din România care ar putea dispărea după reorganizarea administrativ-teritorială

Sursa foto: wikipedia

Reorganizarea teritorială a României a fost discutată astăzi în Consiliului Politic Naţional al PSD. Marcel Ciolacu a declarat că social-democrații vor înființa un grup de lucru care să propună un proiect de lege pe această temă. Măsura ar urma să reducă multe dintre cheltuielile autorităților locale. Un proiect depus în octombrie anul trecut prevedea ca în România să rămână doar 8 județe și orașe cu minimum 20.000 de locuitori.

Premierul spune că reorganizarea administrativ-teritorială reprezintă o promisiune neonorată încă de clasa politică. Informația a stârnit, însă, multe controverse.

Socia-democrații vehiculează ideea reducerii numărului de comune rămase cu puțini locuitori care să ducă la reducerea cheltuielor de administrare a autorităţilor locale.

Ei vor lucra, în următoarele 6 luni, la un proiect de lege în acest sens. Acesta ar urma, apoi, să fie discutat în coaliție, iar dacă lucrurile merg bine, să fie trecut prin Parlament.

Ce spune Nicușor Dan

La rândul lui, Nicușor Dan spune că că reorganizarea teritorială a României este o necesitate. Primarul Capitalei amintește faptul că inclusiv comuniștii „au studiat vreo 2 ani” înainte de 1968, când s-a făcut reorganizarea teritorială.

Edilul e de părere că, pentru acest lucru, trebuie făcute „niște studii întâi”, care să fie puse, apoi, în dezbatere publică.

Nicușor Dan spune că trebuie luat în calcul numărul de județele din România „care se justifică din punctul de vedere al distanțelor față de centrele de dezvoltare”. De semenea, trebuie numărate comunele din care reușesc să supraviețuiască.

El e de părere că acest lucru nu se poate întâmpla înainte de 2028.

Proiectul USR: 8 județe

De altfel, în octombrie anul trecut USR a depus un proiect pentru reforma teritorială. Acesta prevedea doar 8 județe și orașe cu minimum 20.000 de locuitori.

Cele 8 județe ar trebui să fie, în opinia USR-iștilor, Nord-Est (cu actualele județe Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui), Sud-Est (care să conțină Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea), Sud-Muntenia (în care să intre Argeș, Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Prahova, Teleorman), Sud-Vest Oltenia (care să cuprindă Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea), Vest (cu actualele județe Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș), Nord-Vest (în care să intre Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj), Centru (cu Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu) și, evident, București-Ilfov (cu Municipiul București și actualul județ Ilfov).

În acest moment, teritoriul României este organizat în mai multe unități administrativ-teritoriale: județul, municipiul, orașul, comuna și satul.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: