Skip to content
Politică

Listele depuse de USR, pentru modificarea Constituției, pline de inadvertențe. Cum au fost ele trasmise la CCR

Listele cu semnături depuse de Comitetul pentru Inițiativă pentru Promovarea Propunerii Legislative a Cetățenilor de Revizuire  a Constituției României la Camera Deputaților, mai pe scurt, de inițiativa cetățenească ”Fără penali în funcții publice”, lansată de USR și reprezentată de avocatul Mihai Badea, prezintă o serie de probleme și inadvertențe.

Acestea au determinat secretariatul general al Camerei Deputaților să transmită Propunerea Legislativă către Curtea Constituțională însoțită doar de listele de susținători atestate, așa cum reiese din memorandumul intern, trimis de Secretariatul general către Biroul permanent al Camerei Deputaților.

Problemele au fost depistate cu ocazia verificării listelor, în urma unei solicitări făcute de IPJ Bacău  – Serviciul de Investigații Criminale, care face cercetări în urma unei plângeri penale privind aspecte ce țin de acuzațiile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Astfel, în Nota Departamentului legislativ al Camerei Deputaților se arată că

La data de 17 iauarie 2019 a fost primită la Cabinetul Secretariatului general al Camerei Deputaților o scrisoare din partea Inspectoratului de Poliție Județean Bacău – Serviciul de Investigații Criminale, prin care sunt solicitate copii xerox certificate pentru conformitate de pe dosarele cuprinzând listele cu semnături depuse de Comitetul pentru Inițiativă pentru Promovarea Propunerii Legislative a Cetățenilor de Revizuire  a Constituției României, la Primăria Municipiului Bacău, în vederea soluționării Dosarului penal nr. 7437/P/2018, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșiriiinfracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Documentele solicitate au fost copiate, certificate și expediate către IPJ Bacău  – Serviciul de Investigații Criminale, conform solicitării.

Cu ocazia examinării atestării dosarelor cu listele de semnături, s-au semnalat următoarele aspecte.

1.Diferențe între semnăturile înregistrate în Opis-ul Comitetului de inițiativă și semnăturile atestate de către primar sau de către persoanele împuternicite conform legii.
2. Existența unor inadvertențe între numărul semnăturilor consemnate în opisul întocmit de inițiatori (depuse și validate), numărul semnăturilor atestate în dosare, numărul de semnături verificate și erori de calcul la numărul de persoane atestate.
3. Dosare în fotocopie care nu sunt atestate de primari/împuterniciți și dosare în fotocopie atestate de primari.
4. Atestări care nu poartă ștampile.
5. Formule de atestare care nu sunt conforme cu legea.
6. Unele liste de susținători sunt semnate cu nume în clar și semnătura unor persoane care nu au împuternicirea Comitetului de inițiativă.
7. Unele dosare cuprind liste de susținători care nu sunt semnate de împuterniciții Comitetului de inițiativă.
8. În tabelele cu liste de semnături figurează ștersături cu pastă corectoare.
9. Între motivele neatestării semnăturilor de către primari/împuterniciți figurează diverse informații incomplete.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *