Premierul Ilie Bolojan susține azi o conferință de presă, la ora 10:00, prima după ce și-a amenințat partenerii de coaliție, atât în discuții interne, cât și în mesaje publice, că își dă demisia dacă nu primește sprijin în reducerea numărului de angajați în primării. Tot azi, șeful Executivului va participa, alături de ceilalți lideri ai coaliției, la o întrunire cu președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni.
UPDATE: selecţiuni din declaraţii:
S-au împlinit două luni de când guvernul a preluat mandatul. Situația bugetară era mult mai dificilă decât cea pe care o cunoșteam. De atunci am adoptat câteva măsuri pentru a reduce deficitul, pentru a atrage fondurile UE și pentru a corecta nedreptățile”, a declarat premierul Ilie Bolojan în deschiderea conferinței de presă de la Palatul Victoria.
Premierul a explicat faptul că, la un deficit bugetar de aproape 10% din Produsul Intern Brut (PIB), nu putea fi luată doar o singură măsură fiscală care să rezolve problema. Ilie Bolojan a explicat rostul fiecăruia dintre pachetele de măsuri fiscale prezentate de Guvern până la această oră.
„La un deficit de aproape 10% din PIB nu era posibil să luăm o singură măsură. Primul pachet adoptat a rezolvat o parte din probleme. Al doilea pachet depus ieri în Parlament reduce privilegiile din sectorul public care nu aveau în spate performanță. Acest pachet restabilește capacitatea statului de a colecta taxele de la evazioniști”, a explicat Bolojan.
”Nu s-au desființat nici măcar posturile vacante”
Premierul a mai notat faptul că al doilea pachet ar fi trebuit completat și de reforma administrației locale, dar nu a existat acordul tuturor partidelor din coaliție, și propunerile nu au mai fost depuse.
„Acest pachet este complementar pachetului fiscal, pentru că fără el nu reducem o componentă importantă de cheltuieli pe care statul nu o mai poate suporta în anii următori. Zona de administrație locală este un bloc mare de cheltuieli care adună peste 150.000 de oameni, parte în aparatele proprii, parte în zonele de asistență socială. Iar controlul cheltuielilor de personal e o miză importantă, pentru că dacă nu controlăm cheltuielile inutile, riscăm să ne întoarcem anul viitor în situația din acest an”, a spus Ilie Bolojan. Pe primele șase luni ale acestui an, chiar fără creșteri de personal, prin diferite anualizări, cheltuielile de personal au crescut cu 10% față de primele șase luni ale anului trecut, deși ar fi trebuit să scadă cu 5%, potrivit proiectului de buget. „Nu s-au desființat nici măcar posturile vacante”, a spus Bolojan.
„Putem fi forțați să desființăm localități care nu își pot susține activitatea”
Șeful Executivului a adus cifre, pentru a exemplifica situația din teren în ceea ce privește nevoia de formă în administrația locală, pentru că, potrivit premierului, „zona de administrație locală e un bloc mare de cheltuieli care adună peste 150.000 de oameni, parte în aparatele proprii, parte în zonele de asistență socială”.
„Ori reducem cheltuielile și putem funcționa pe actuala schemă administrativă, sau vom fi forțați să facem o reorganizare administrativă și să desființăm localități care nu își pot susține activitatea. Pachetul pe administrația locală avea trei direcții. Creșterea capacității administrative – toată lumea a fost de acord, descentralizarea – și aici există un acord pentru transferuri la primării. Pe reducerea de personal nu s-a ajuns la un acord. Ați auzit cifre de reduceri, și foarte puțini au înțeles problemele. Administrația e dimensionată pe baza unui număr maxim de posturi, raportat la numărul de locuitori, și fiecare localitate știe, prin calculul primit de la prefectură, câși angajați poate să aibă maxim. E singura zonă unde Guvernul și Parlamentul pot acționa, pe numărul maxim de angajați. Știind ce număr maxim de angajați poate avea, fiecare autoritate locală aprobă organigrama – câți angajați poate avea. În general, mulți primari și-au calculat organigrama mult sub numărul maxim de angajați”, a afirmat premierul Ilie Bolojan.
„Din numărul de posturi aprobate în organigramă vine al treilea element – câte posturi sunt efectiv ocupate. Posturile vacante au un rol pentru că susțin posturi de șefi – acesta e un rol indirect. Dacă vrem să vorbim de reduceri, vorbim de posturile efectiv ocupate. Asta înseamnă reducere”, a mai spus Bolojan.
„Iată graficul cu numere: Numărul maxim de posturi aprobate e de circa 190.000 posturi. Totalul posturilor aprobate prin organigrame – 164.000 de posturi. Numărul de posturi efectiv ocupate: 129.000 de posturi. Deci e o diferență de 32%. Când reduci cu 25% numărul maxim de posturi aprobate înseamnă că nu faci nici o reducere. Când Ministerul Dezvoltării a propus o reducere de 25%, am înțeles că efectele sunt nule: se desființează doar posturi vacante. Nu îmi pot permite să vin în fața cetățenilor cu astfel de soluții. De aceea am propus o analiză corectă asupra administrației. Azi veți avea un link cu toate aceste calcule publice și veți vedea pe fiecare județ și localitate numărul de posturi, simulările de reduceri de personal, și veți vedea cine trebuie să facă reduceri și cine e corect și nu trebuie să facă”, a spus premierul
”Nu ne permitem să îi mai dezinformăm pe români”
Prim-ministrul a explicat fiecare prag în parte și de ce consideră că diversele variante propuse pentru reducerile de personal au efect „zero”. El a prezentat diferitele scenarii referitoare la reducerea de personal din administrația locală.
„Când Ministerul Dezvoltării a propus o reducere de 25%, am înțeles că efectele sunt nule: se desființează doar posturi vacante. Nu îmi pot permite să vin în fața cetățenilor cu astfel de soluții. De aceea am propus o analiză corectă asupra administrației. Azi veți avea un link cu toate aceste calcule publice și veți vedea pe fiecare județ și localitate numărul de posturi, simulările de reduceri de personal, și veți vedea cine trebuie să facă reduceri și cine e corect și nu trebuie să facă. Va fi o primă oglindă a administrației din România Dacă vrem să avem o redecere efectivă de 5% a personalului, înseamnă o reducere cu 30% a numărului maxim de posturi aprobate. În sub o mie de localități ar trebuie făcute reduceri de personal în acest scenariu. Dacă am face o reducere de 10% efectivă, ar însemna o reducere de aproximativ 40% a numărului maxim de posturi aprobate. Asta înseamnă că în jumătate dintre primării ar trebui făcute reduceri. Dacă vrem reducere efectivă de 15% de personal, ar însemna o reducere de aproximativ 45% a numărului maxim de posturi aprobate. Circa 60% dintre primării ar trebui să facă reduceri în acest scenariu”, a spus Bolojan.
Premierul s-a oferit ca exemplu, vorbind despre reformele în administrație pe care le-a făcut la Oradea și în județul Bihor. „Eu personal știu că funcționează aceste lucruri, pentru că eu le-am făcut. Dacă vă uitați la Oradea și la județul Bihor, am arătat că se poate. O reducere de 10% înseamnă aproximativ 13.000 de concedieri. Nu ne permitem să îi mai dezinformăm pe români. Ministerul Dezvoltării va veni în această săptămână cu toate datele din teren”, a mai spus Ilie Bolojan.
„Având în vedere că există multe cazuri de primării cu personal calculat corect, înseamnă că și primăriile cu personal supradimensionat au ocazia să își facă o analiză. Cred că a nu risipi banii colectați de la cetățeni e o miză importantă. În Oradea, banii colectați s-au dus rapid în investiții. Unde însă primăriile nu pot funcționa fără bani de la stat e obligatoriu să luăm această măsură, pentru că ajung să ceară de la guvern bani pentru salarii. Și asta înseamnă resursele țării cheltuite pe personal supradimensionat E nevoie de reducerea efectivă a posturilor. Pachetul 2 nu e întreg fără reforma administrației și nu mi se pare normal să luăm bani de la cetățeni și să îi punem într-o gaură neagră cu cheltuieli nejustificate ale administrației. Ca premier, nu pot să girez o astfel de situație”, a spus premierul.
Ce a răspuns premierul când a fost întrebat dacă a amenințat cu demisia
Premierul a afirmat că, în contextul în care partidele din coaliţie nu au ajuns la un acord privind reducerile de personal din administraţia publică, a transmis partenerilor din coaliţie că, dacă nu sunt respectate înţelegerile asupra cărora s-a discutat şi stabilit la momentul formării Guvernului, ”înseamnă că e greu să-ţi exerciţi poziţia de prim-ministru, altfel ocupi un post fără să îl pui în valoare pentru comunitate sau pentru ţară”.
Ilie Bolojan a fost întrebat, în conferința de presă, dacă a transmis partenerilor de coaliţie faptul că va demisiona în situaţia în care partidele nu vor ajunge la un acord privind reducerile de cheltuieli din administraţia locală.
„Le-am transmis că am avut o înţelegere, că avem un program de guvernare pe baza căruia am acceptat să preiau această responsabilitate. Nu era mare înghesuială pentru funcţia de premier când s-a format Guvernul României, iar ca să poţi să o exerciţi, componenta de reducere de cheltuieli, inclusiv în administraţie, şi solidaritatea guvernamentală sunt lucruri importante. Este evident că, dacă aceste lucruri sunt menţinute, stabilitatea politică este un lucru important şi trebuie ţinut cont de ele. Dacă aceste lucruri nu sunt respectate, adică să ne respectăm înţelegerile şi să facem ceea ce trebuie pentru România, înseamnă că e greu să-ţi exerciţi această poziţie, altfel ocupi un post fără să îl pui în valoare pentru comunitate sau pentru ţară”, a răspuns Ilie Bolojan.
Ştirea iniţială – Conferința de presă a premierului are loc la ora 10:00, potrivit programului oficial comunicat de palatul Victoria. Ilie Bolojan va prezenta planul de reformă în administrația publică locală și va răspunde întrebărilor jurnaliștilor pe evoluțiile din ultimele zile și tensiunile provocate de pachetele de pachetele de măsuri fiscale.
Surse politice citate de Digi24 au dezvăluit că, în ședința Biroului Executiv de luni, premierul le-a vorbit liberalilor despre situația dificilă cu colegii de guvernare, spunând că pentru el este pur și simplu de neînțeles de ce unii dintre liderii Coaliției nu sunt de acord cu o reducere reală a numărului de angajați din primării cu 10%, în condițiile în care discuția inițială a fost de 20%, deci, de ce nu sunt de acord cu o reducere reală de jumătate din cât a fost discuția inițial inițială.
„Eu nu merg înainte dacă această păcăleală a oamenilor continuă”, a spus Ilie Bolojan, care a dat și exemple despre cum reprezentanții PSD au promis că taie posturi și apoi au băgat memorandumuri și au permis tot felul de excepții.
Tot surse politice au confirmat pentru Digi24 că premierul pare „neclintit” în decizia de a demisiona, în contextul tensiunilor și nemulțumirilor legate de reforma administrativă. În ședința de duminică a coaliției, Ilie Bolojan a spus că și-a asumat reforma administrației publice și că, dacă aceasta nu se va realiza, coaliția trebuie să își caute alt prim-ministru.
În cadrul ședinței PNL de luni, Bolojan și-a reiterat avertismentul și a amenințat cu demisia. „De marți să vă căutați un alt premier”, a declarat el, potrivit surselor Digi24.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News