Skip to content
Economic Politică

Liviu Dragnea A AMÂNAT audierea candidaților la șefia ASF-ului. Vezi în articol motivul

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a anunţat că audierile candidaţilor la şefia ASF vor fi amânate pentru săptămâna viitoare, deoarece parlamentarii din partidele membre PPE au cerut să se amâne votul în plen, din cauză că vor paticipa la congresul PPE.

”Trebuie să amânăm şi audierile în comisii, pentru că ar fi fără precedent să se audieze în comisii astăzi propunerile pentru ASF şi CNA şi peste o săptămână să fie votul în plen, şi atunci decizia luată a fost să fie amânate şi audierile pentru săptămâna viitoare marţi şi miercuri votul în plen”, a declarat, marţi, Dragnea.

Întrebat dacă PSD a decis pe cine susţine la şefia ASF – Viorel Ştefan sau Leonardo Badea – având în vedere că Viorel Ştefan a spus că nu va renunţa la candidatură, liderul PSD a replicat: ”Vorbiţi cu dl Ştefan. Dacă dl Ştefan şi ceilalţi colegi ar învăţa, la câtă experienţă şi păr alb au, să fie mai tăcuţi, ar fi mult mai bine”.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a spus, luni, că îl susţine pe Viorel Ştefan la şefia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), însă membrii CEx au ridicat o altă problemă în şedinţă, şi anume faptul că lui Leonardo Badea, actualul şef ASF, i s-a promis, atunci când şi-a depus prima dată candidatura, că va fi susţinut pentru un al doilea mandat.

„Sunt nişte propuneri pentru ASF şi CNA, mâine (marţi) le comunicăm colegilor. Eu am spus că îl susţin pe Viorel Ştefan. Azi, colegii au ridicat o problemă destul de delicată, nu neapărat cu culoare politică, dar umană. În sensul că lui Leo Badea i s-a cerut să-şi depună candidatura la ASF, renunţând la mandatul de parlamentar, promitându-i-se că va fi susţinut şi pentru un alt mandat. Şi nu ar fi fost corect sa nu fie susţinut”, a declarat Liviu Dragnea luni, după şedinţa CEx, precizând că vor mai fi purtate discuţii pe acest subiect şi marţi dimineaţă.

Dragnea a spus că Viorel Ştefan este susţinut pentru multe lucruri, însă singurul reproş pe care îl are la adresa sa este faptul că nu a fost foarte hotărât în ultima perioadă.

Vicepremierul Viorel Ştefan, ministru interimar al Cercetării şi Inovării, a declarat pentru Profit.ro că s-a înscris în cursa pentru conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), alături de alţi 6 candidaţi, printre care actualul preşedinte Leonardo Badea şi vicepreşedintele Mircea Ursache.

Pe listă mai figurează Claudia Sava, director în ASF, Andrei Micu, avizat anul trecut ca director general Exim România, Radu Toia, consilier ASF, şi Adrian Simionescu, broker.

Aceştia urmează să fie audiaţi în Parlament.

Mandatul actualei conduceri ASF expiră luna aceasta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *