Liderul social-democraților, Liviu Dragnea, joi seara, în cadrul emisiunii lui Mihai Gâdea, de la postul de televiziune Antena 3, a explicat cum de a ajuns inflația la aproape 5% sub guvernarea PSD. Practic, potrivit acestuia, companiile străine au profitat de majorarea salariilor și pensiilor și au mărit prețurile.
,,E vorba de unele politici de cartel făcute de unii operatori economici cu capital străin în România. Deci, nu e din cauza Guvernului. Noi importăm 70% din UE şi constatăm că aici au crescut prețurile la bunurile pe care le importăm. Sigur că am constatat că aceste companii cu capital străin, când au văzut că veniturile românilor cresc – şi salarii, şi pensii -, şi-au zis hai să mărim şi noi preţurile”, a explicat liderul PSD.
Însă, potrivit Recorder.ro, explicația șefului PSD nu coincide cu realitatea. Concret: SC Ferma Salcia SA, unde fiul lui Liviu Dragnea deține 90% din acțiuni și care se ocupă cu creșterea porcilor și are 12 magazine de desfacere a preparatelor din carne de porc în Teleorman, Olt și București, a scumpit carnea de porc cu 10 %.
”Pentru că Ferma Salcia SA (Romcip, după vechiul nume) livrează preparate din carne și către instituții finanțate din bani publici (de exemplu Grădiniția Nr.6 din Alexandria), am putut vedea, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, cum au evoluat prețurile practicate de firma lui Dragnea în ultimul an. În februarie 2017, Ferma Salcia a vândut cremwusti de porc către Grădiniția Nr.6 din Alexandria la prețul de 12.84 lei kilogramul. În martie, prețul a crescut la 13.48 de lei, iar în septembrie tot Grădiniția Nr.6 a cumpărat de la firma lui Ștefan Dragnea, fiul liderului PSD, cremwusti de porc (hrană sănătoasă pentu copii!) la prețul de 14.16 lei per kilogram. Așadar, o creștere de 1.32 de lei pe kilogram în numai câteva luni: aproximativ 10 %! A crescut și prețul la carne tocată, cu circa 7 %”, notează jurnaliștii Recorder.ro.