Skip to content
Opinii & Analize

Lobby-ul chinez și miza Beijingului în disputa privind licențele 5G din România

De aproape un an de zile povestea licitației pentru licența 5G este tergiversată în România. În octombrie 2019, Sorin Grindeanu, președintele Autorității Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) – autoritate ce ar trebui să organizeze licitația –  a anunțat că licitația se amână pentru prima parte a anului 2020, însă cu toate că ne îndreptăm spre împlinirea unui an de la acest anunț, nimic nu s-a schimbat. Licitația rămâne în aer în principal datorită unui puternic lobby chinez.

Lobby-ul chinez și miza Beijingului

Un raport publicat de Serviciul Român de Informații în prima parte a anului 2020, enumera avantajele și dezavantajele tehnologiei 5G. Printre avantaje raportul arată că tehnologia 5G “generează o serie de oportunități de dezvoltare pentru viața economică și socială, în special în ceea ce privește zona de business”, dar SRI atrage atenția și asupra unor “riscuri de securitate cibernetică… aspect care generează necesitatea acordării unei atenții sporite securității serviciilor 5G”.

Într-o lume în care atacurile cibernetice organizate de guverne din state autoritare – Rusia și China în special (episodul implicării Rusiei în alegerile prezidențiale din Statele Unite din 2016, rămâne un exemplu notoriu) – au devenit o vulnerabilitate la adresa securității naționale a statelor se impune așadar securizarea serviciilor 5G. Astfel ajungem la Memorandumul de înțelegere cu privire la dezvoltarea tehnologiei 5G semnat între Guvernul SUA și cel al României în data de 20 august 2019. Documentul urmărește o serie criterii de evaluare a furnizorilor de tehnologie 5G, tocmai pentru a proteja rețelele în fața accesului neautorizat sau a posibilelor interferențe. Trei criterii sunt esențiale în acest sens: 1. Furnizorul nu ar trebui să fie sub controlul unui guvern al altui stat, fără un control juridic independent, de vreme ce acest lucru ar însemna în practică faptul că furnizorul ar fi susceptibil de a lucra de fapt în favoarea guvernului care îl controlează de facto, 2. furnizorul are o structură transparentă a acționariatului și 3. furnizorul are o istorie de comportament corporatist etic și este supus unui.

Intră în scenă Huawei, compania de telecomunicații chineză cu sediul la Shenzhen, controlată de facto de guvernul comunist de la Beijing. Compania vrea să participe la licitația pentru licențele 5G din România, deși potrivi memorandumului româno-american nu îndeplinește nici un criteriu și deci ar reprezenta un risc la adresa securității naționale a României. Problema principală e legată de faptul că acest memorandum momentan nu produce practic nici un efect juridic în acest moment pe teritoriul României de vreme ce el nu a fost încă transpus în legislația țării. Așadar, atâta vreme cât nu există o lege care să îi împiedice pe chinezii de la Huawei să participe la licitație, aceștia pot foarte bine să o facă.

După ce Guvernul României a lansat spre dezbatere publică proiectului de lege privind rețelele 5G, lobby-ul chinez și-a intensificat atacul, miza fiind blocarea legislației care îi exclude de facto pe cei de la Huawei de la masa negocierilor privind licența 5G. În primă fază, Huawei a lansat o ofensivă mediatică fără precedent. Pe TV, compania a lansat spoturi publicitare care promovează tehnologia 5G pe care a dezvoltat-o, scoțând în evidență atuurile tehnologice. În paralel, Huawei are o campanie online de promovare a produselor, a serviciilor de cloud și a propriului magazin de aplicații. Pe lângă campania publicitară, compania chineză a sponsorizat articole scrise de terțe părți prin care este criticat proiectul de lege. Majoritatea articolelor plătite în presa din România de către chinezi aduc în prin plan “argumente” alarmiste de natură economică, încercând să sublinieze faptul că în cazul în care Huawei va fi exclusă, investițiile chineze se vor diminua, deși nu există nici o bază factuală care să susțină această afirmație. În paralel cu această ofensivă mediatică există și un grup al conspiraționiștilor care și bazează discursul pe temeri nefondate și pe pseudoștiință. Aceștia ar putea să nu fie sub influența chinezilor de la Huawei de vreme ce în discursul lor critică per ansamblu tehnologia 5G.

Din minuta ședinței de dezbatere publică din 24 august 2020 reiese limpede faptul că chinezii încearcă blocarea legii, prin invocarea unei palete diverse de argumente. Nu știm cu exactitate câte persoane și organizații din țară se află în acest moment sub influența chinezilor de la Huawei, însă este clar faptul că Beijingul încearcă să obțină un cap de pod în România. Lucrul acesta nu este surprinzător privit în ansamblu. De ani buni de zile, China încearcă să își extindă tot mai mult influența în Europa. Este ceea ce specialiștii numesc Noul Drum al Mătăsii. China vrea să joace o carte globală pe măsură ce puterea sa ajunge la paritate cu cea a Statelor Unite, iar lumea lasă în urmă “momentul unipolar” (expresie ce îi aparține lui Charles Krauthammer la începutul anilor ’90 și care descrie faptul că la sfârșitul Războiului Rece Statele Unite erau unica superputere a lumii). Huawei face parte din arsenalul de soft power al Chinei prin care Beijingul încearcă să își extindă influența în lume. În esență problema licenței 5G se reduce la riscurile la adresa securității naționale a României. Chinezii vor continua cel mai probabil ofensiva pentru blocarea inițiativei care transpune memorandum-ul româno-american în legislație. Guvernul trebuie să rămână însă precaut și solidar valorilor euro-atlantice. Rămâne de văzut cum se va tranșa în final povestea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *