Skip to content
București Știri locale

Loc de joacă modern la Spitalul de copii Dr. Victor Gomoiu. Primăria Capitalei a investit 35.000 de euro

pmb.ro

Ambulatoriul integrat al Spitalului Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” (str. Prieteniei nr. 2, sector 3, Bucureşti) dispune de un loc de joacă modern şi atractiv, special amenajat pentru micuţii pacienţi care se prezintă la consultaţii.

Primarul General, Gabriela Firea, a vizitat unitatea medicală, inclusiv bucătăria nouă şi biberoneria, dotate recent cu echipamente moderne specifice.

„Acest spaţiu a fost gândit pentru a le uşura celor mici perioada de spitalizare. Pacienţii copii au nevoie de o mai mare atenţie din partea noastră, a tuturor, şi trebuie încurajaţi. Valoarea totală a investiţiei realizată de Primăria Capitalei, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, pentru locul de joacă se ridică la aproape 35.000 euro, ce face parte dintr-un proiect amplu deblocat în anul 2016. Unul dintre cele mai importante rezultate este faptul că rata de redirecţionare spre alte unităţi medicale a scăzut de la 3.000 la zero – dacă înainte de aceste lucrări apăreau situaţii în care pacienţii nu puteau fi trataţi pe motivul lipsei de echipamente adecvate, în ultimii doi ani nu au mai existat astfel de cazuri, dotările asigurate de Primăria Capitalei, prin ASSMB, fiind de ultimă generaţie. Spitalul are acum 11 specializări, iar timpul de diagnosticare a scăzut cu până la 50%”, a declarat Gabriela Firea.

Locul de joacă este un mini-părculeţ, un loc de relaxare pentru cei mici, prevăzut cu foişor cu acoperiş, foişor fără acoperiş, trei tobogane, două de 2,5 metri lungime şi unul de 1,5 metri lungime, un carusel cu băncuţe şi platformă, balansoar, figurină pe arc, leagăn cu două scaune şi opt bănci.

Amenajat cu pavele de cauciuc, spaţiul de joacă a fost gândit în aşa fel încât şi copiii cu nevoi speciale să fie în siguranţă. Mai mult, pentru aceştia există o zonă de joacă dedicată, în care se regăsesc dotări adecvate copiilor cu nevoi speciale: carusel pentru copii, leagăn şi ansamblu de joacă.

Ambulatoriul Spitalului Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” a fost reabilitat şi modernizat, cu finanţare europeană, lucrările fiind finalizate în anul 2017. Valoarea finală a proiectului a fost de peste 1,6 milioane euro, din care 1,5 milioane euro din fonduri nerambursabile şi cofinanţare de la bugetul local de aproximativ 133.000 euro. Unitatea a avut aproximativ 26.000 de pacienţi în ultimii doi ani, iar cazurile de redirecţionare motivate de lipsa dotărilor specifice au scăzut la 0.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *