Localitatea din România în care s-a deschis una dintre cele mai mari fabrici din Europa. 600 de noi locuri de muncă

Sursa foto: Carmistin
În comuna Frâncești din județul Vâlcea s-a deschis una dintre cele mai mari fabrici de carne de pasăre din Uniunea Europeană. Are o suprafață de 25.000 de metri pătrați și au fost create sute de locuri de muncă.

Una dintre cele mai mari fabrici de carne de pasăre din Europa a fost inaugurată în județul Vâlcea. Investiția se ridică la aproximativ 80 de milioane de euro.

Noua fabrică deschisă de Carmistin The Food Company se întinde pe o suprafață de 6 hectare și are o suprafaţă construită de 25.000 de metri pătrați. Are o capacitate anuală de producție de 120.000 de tone de carne de pasăre.

Noua fabrică este construită conform celor mai înalte standarde tehnologice și operaționale, este dotată cu echipamente moderne, multe dintre ele operate prin inteligență artificială.

Printre sistemele inovatoare se numără:

ATLAS – un sistem revoluționar de transport al păsărilor de la ferme, conceput pentru a respecta cele mai stricte norme privind bunăstarea animalelor.
Impaq – software care monitorizează în timp real procesele din prima etapă de procesare, contribuind la eficientizarea echipamentelor și reducerea timpilor de oprire.
Iris – sistem de sortare automată a carcaselor după clase de calitate, ajutând la optimizarea producției și la identificarea rapidă a abaterilor.
Roboți de calibrare – cinci roboți integrați în fluxul tehnologic care optimizează greutățile produselor pe tipuri, pentru o adaptare perfectă la cerințele pieței.

Produsele fabricate la Frâncești sunt comercializate sub brandul La Provincia, atât pe piața internă, cât și în peste 30 de țări din întreaga lume. Gama de produse include carne și sortimente tranșate adaptate preferințelor diferitelor piețe.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: