Skip to content
Societate

Locatarii ar putea avea doar 20 de zile să plătească datoriile la bloc, spre deosebire de 30, cum e acum

http://www.kristofer.ro/

Cei care locuiesc la bloc ar putea avea mai puțin timp să-și plătească datoriile către asociație. De asemenea, termenul de la care vor avea de plătit și penalități de întârziere ar putea să fie scurtat. Aceste posibile modificări sunt propuse într-un proiect legislativ prin care se urmărește modificarea substanțială a Legii asociaților de proprietari (Legea nr. 196/2018).

Propunerea de modificare a Legii nr. 196/2018 face parte dintr-o încercare mai vastă de a schimba cadrul legal aplicabil asociațiilor de proprietari într-un mod semnificativ. Reducerea perioadei în care pot fi aplicate penalități de întârziere este doar una din schimbările propuse. Aceste propuneri au trecut tacit de Senat, fiind nevoie să mai fie adoptate de Camera Deputaților, promulgate de președintele țării și publicate în Monitorul Oficial, pentru a se aplica.

Modificarea referitoare la perioada în care pot fi aplicate penalități de întârziere presupune scăderea acesteia, de la 30 de zile, cât e în prezent, la 20 de zile. Însă acesta e termenul minim după care pot fi aplicate astfel de penalități.

Nimic nu oprește o asociație de proprietari anume să prevadă un termen mai lung (40 de zile, de exemplu), acest lucru fiind permis expres de Legea asociațiilor.

După aceea, mai este propusă o schimbare – perioada în care pot fi plătite datoriile către asociație, de către locatari, să fie de maximum 20 de zile, nu cel mult 30, cum e cazul acum. Aici, însă, legea nu permite așa de multă flexibilitate asociațiilor – ele sunt ținute de acest termen maxim, astfel că nu îl vor putea reduce.

Astfel, schimbarea cu adevărat relevantă este scăderea cu o treime a termenului în care pot fi plătite datoriile, din cauză că, în această privință, legea nu permite implementarea unui regim mai favorabil.

Ce a rămas neschimbat, în schimb, este cuantumul penalităților, ce nu poate depăși 0,2% pe zi de întârziere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *